Românii se află în Zilele colindului. În acest an a fost promulgată legea care instituie sărbătorirea Zilelor colindului în perioada 6-31 decembrie.
„Zilele colindului din România pot fi marcate de către autorităţile administraţiei publice centrale şi locale de către societatea civilă, precum şi de către persoane fizice sau juridice, prin organizarea de evenimente educative, de voluntariat, cu caracter social. De asemenea, consacrarea acestei perioade poate fi făcută şi prin participarea la orice astfel de evenimente. Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale pot acorda sprijin logistic şi pot aloca fonduri din bugetele proprii în vederea organizării şi derulării în bune condiţii a evenimentelor prevăzute la alin. (1), în limita alocărilor bugetare aprobate”, se arată în articolul 2 al legii. Potrivit Articolului 3, „unităţile de învăţământ, unităţile de cult, centrele comunitare şi instituţiile culturale pot participa la acţiuni de promovare a practicării colindului, precum şi de identificare şi creare a fondului de colinde”.