Se vorbește prin sat c-ar fi fost vândut/cumpărat castelul de la Satulung, demult în lista Finanțelor. Nu știm ce va fi acolo, doar speranțe nutrim. Celălalt castel, de la Pribilești, a trecut prin diverse mâini inclusiv nobile, dar acum e aproape în pericol de a se distruge, cu acoperișul căzut de pe vremea furtunii din 2018. Și aici sunt povești, cum că se interesează de el Consiliul Județean. Foarte bine! Vă reamintim, un castel oarecum similar de la Coltău are valuri de turiști numai pentru că acolo, într-o bună zi, a fost găzduit poetul național al Ungariei, în luna de miere. De ce nu ne-am aminti atunci, la Pribilești, de pădurea aceea de brad, întunecoasă, de care se temea satul, ori de varanul/crocodilul/dragonul (n.r.-nțțț) ce se odihnea pe prispă, la soare, pe vremea grofului?