Al treilea bloc social din Şomcuta Mare, finalizat anul viitor

0
133

În Şomcuta Mare, cererea de apartamente din partea tinerilor care doresc să se mute în oraş şi să scape de navetă a crescut considerabil în ultimii ani. Tocmai de aceea, conducerea primăriei vine în întâmpinarea acestei nevoi, prin construirea unui nou bloc social, care va fi gata anul viitor.
Acesta se adaugă celorlalte două, date în folosinţă cu 6 ani în urmă, şi care sunt ocupate integral: „Avem cele două blocuri sociale pe care le-am dat în folosinţă în anul 2016 – noiembrie, iar în 2019 au început lucrările la cel de-al treilea bloc, cu 32 de apartamente, care, la sfârşitul anului viitor, sper să se finalizeze. Valoarea totală a investiţiei este de 1,5 milioane de euro. În aceste locuinţe vor sta tinerii care nu au un apartament în Şomcuta Mare, dar care sunt angajaţi în oraş şi sunt obligaţi să facă naveta. Acestea sunt problemele pe care dorim să le rezolvăm cu ajutorul acestor locuinţe sociale. Aşa putem să atragem tinerii să vină să lucreze în oraş, dar să şi locuiască aici”, a spus Gheorghe Buda, primarul oraşului Şomcuta Mare. Fondurile pentru construcţia noului bloc social sunt nerambursabile şi provin de la Guvernul României. Condiţiile pe care le vor oferi noile apartamente sunt dintre cele mai bune, cu contorizare separată a fiecărei locuinţe.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.