Așa cum s-a stabilit la sfârșitul lui 2021, toți pensionarii care au un venit mai mic sau egal cu 1.600 de lei vor primi luna aceasta un ajutor financiar din partea statului, astfel încât, cei mai mulți dintre ei să aibă venituri de cel puțin 2.200 de lei.
Acest ajutor financiar nu va influența plafonul de 1.429 de lei până la care pensionarii pot beneficia de o compensare cu 90% a medicamentelor, potrivit unei clarificări date de Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Potrivit comunicatului CNAS, ajutorul financiar acordat doar în această lună pensionarilor cu pensii mici nu reprezintă venituri din pensie sau din indemnizație socială, fiind suportat de la bugetul de stat, drept urmare nu va fi luat în calcul la stabilirea plafonului de 1.429 de lei/ lună inclusiv pentru care se acordă medicamente compensate cu 90%.
Începând cu 1 ianuarie 2022, Guvernul a crescut pragul maxim al pensiei pentru care se acordă medicamente compensate cu 90%, ajungând de la 1.299 de lei la 1.429 de lei și a venit ca urmare a majorării cu 10% a punctului de pensie, care s-a aplicat tot din 1 ianuarie.
Totodată, acordarea ajutorului financiar, majorarea punctului de pensie și a indemnizației sociale nu vor fi luate în calcul atunci când se acordă ajutorul pentru încălzirea locuinței și suplimentul pentru energie. (o.m.)