Proiecte de peste 100 milioane lei în acest an în Fărcaşa

0
1650

Anul trecut, Primăria Fărcașa a reușit să obțină finanţări pentru mai multe proiecte importante, care au avansat mult şi se vor finaliza în acest an.
Pentru 2022 însă, edilul Ioan Stegeran are planuri şi mai mari în ceea ce priveşte investiţiile în comună.
„Anul 2021 a fost unul în care proiectele aflate în derulare au avansat. Am primit finanţare pentru 5 proiecte, pe PNDL, pe fonduri europene, dar şi pe fonduri guvernamentale. Aceste proiecte se vor finaliza în 2022. Însă noi avem aşteptări mult mai mari pentru acest an, deoarece există un portofoliu de proiecte ce aşteaptă finanţarea. Ele trec cu mult peste 100 milioane de lei. Unul dintre cele mai importante obiective pentru anul în curs este crearea unui parc industrial în comună. În acest fel dorim să atragem noi investitori, dar şi să oferim locuri de muncă celor plecaţi acum la lucru în străinătate” – a explicat primarul Ioan Stegeran.
Parcul industrial, creat în parteneriat cu CJ Maramureş, va avea o suprafaţă de 21 hectare unde cel puţin 10-15 firme mari pot să vină şi vor beneficia de toate facilităţile pentru a-şi putea desfăşura activitatea în cele mai bune condiţii.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.