Șansele la calificarea în sferturile de finală ale EHF European League au devenit infime spre imposibil după returul cu Nantes, chiar dacă CS Minaur a câștigat confruntarea de ieri din Sala Sporturilor „Lascăr Pană”, 28-26 (14-13).
Băimărencele ar fi avut nevoie de un succes la cinci goluri, cu condiția ca franțuzoaicele să nu înscrie mai mult de 29 de goluri.
Cum calificarea depindea de acest meci, fetele de la Minaur au început timorate returul cu Nantes și au ratat primele două atacuri, iar adversarul le-a taxat imediat – 0-2 (3). Replica vine automat și vicecampioana înscrie de patru ori consecutiv, 4-2 (8), fiind primele gânduri către calificare. Nantes simte pericolul și nu vrea să lase nimic la voia întâmplării, iar acest lucru va fi confirmat pe tabelă, cu patru reușite la rând: 4-6 (13). Baia Mare revine din nou la conducerea partidei și jocul se leagă tot mai bine, iar în finalul de repriză distanța crește la trei goluri, 13-10 (25). Formația din Hexagon este departe de a depune armele și efectul va constitui trei goluri consecutive, 13-13 (28). Ultimul cuvânt aparține Cristinei Laslo, care stabilește scorul pauzei, 14-13.
Repriza secundă se derulează în aceeași notă de echilibru, în cea mai mare parte cu Minaur în avantaj pe tabelă, dar nu la mai mult de două lungimi, 20-18 (43) Diferență care va fi înregistrată și la finalul celor 60 de minute, 28-26, dar cu șanse infime la calificare, CS Minaur fiind nevoită să stea la mâna rezultatelor.
• Sala Sporturilor „Lascăr Pană”. Spectatori, aproximativ 800. • Arbitri: Boris Cipov / Zoran Klus (Slovacia). Delegat EHF: Gergely Vattay (Ungaria). • Aruncări de la 7 m: 3-1 (transformate 1-1). Minute de eliminare: 2-0.
• CS Minaur Baia Mare: Pandzic (10 intervenții), Enache – Laslo 8, Lavko 7, Severin 4, Fujita 3, Tănasie 3, Petruș 2, Țîrle 1, Polocoșer, Cioca, De Souza, Zyck, Kerekeș. Antrenori: Raul Fotonea și Daniel Apostu.
• Nantes: Placzek (3 intervenții), Andre (11 intervenții) – Odono 5, Stromberg 4, Ardouin 4, Hagman 3, Finstad 3, Ahanda 3, Kpodar 2, Mitrovic 1, Dapina 1, Nielsen, Loquai, Vaxes. Antrenori: Guillaume Saurina și Helle Thomsen.