Vicecampioana, obiectiv clar: trei puncte!

0
101

• CS Dacia Mioveni – CS Minaur Baia Mare •

Campionatul Ligii Florilor la handbal feminin revine în actualitate după două săptămâni de pauză, întrerupt pentru dubla naționalei României cu Danemarca în preliminariile CE, meciuri din care „tricolorele” nu s-au ales cu niciun punct.
Eșalonul de elită va continua cu runda 17, rundă care se va disputa pe parcursul a două zile, vineri și sâmbătă. CS Minaur Baia Mare se va deplasa în această etapă la CS Dacia Mioveni, confruntare planificată pentru sâmbătă, 12 martie, începând cu ora 17.00.
Reintrată cu șanse reale în lupta pentru un loc de cupă europeană, vicecampioana are posibilitatea să rămână în acea zonă sau chiar să reducă distanța față de echipele de pe 4 și 5, doar în cazul unui succes. Nu va fi simplu, Dacia Mioveni fiind un adversar aflat în dificultate, implicat la retrogradare, ocupând antepenultimul loc în Liga Florilor, 12, cu 15 puncte acumulate. Fără Cristina Laslo, încă nerefăcută după accidentarea din meciul cu Slatina, dar cu posibila revenire a Andreei Popa, CS Minaur Baia Mare ocupă poziția 5, cu 27 de puncte. Reamintim că în meciul tur, echipa noastră a învins cu 30-23.
Meciul de la Mioveni va fi arbitrat de Alexandru Constantin (București) / Laszlo Gal (Harghita). Observator FRH: Viorel Sighicea (Râmnicu Vâlcea).

Programul etapei 17 • Vineri, 11 martie: CSM Slatina – CSU Știința București (ora 16.00); SCM Gloria Buzău – CSM Deva (ora 18.00) • Sâmbătă, 12 martie: HC Zalău – SCM Craiova (ora 11.00); CS Măgura Cisnădie – CS Rapid București (ora 11.00, TVR 2/TVR 2 HD); CSM București – SCM Râmnicu Vâlcea (ora 15.30, TVR 1/TVR HD); HC Dunărea Brăila – CS Gloria Bistrița-Năsăud (ora 17.00); CS Dacia Mioveni – CS Minaur Baia Mare (ora 17.30).

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.