Marți, la ora 9.15, polițiștii din Suciu de Sus, au intervenit la un accident rutier produs în localitatea Suciu de Jos.
La fața locului, polițiștii au constatat că un bărbat, de 67 de ani, din Baia Mare, în timp ce conducea o autoutilitară spre Suciu de Sus, într-o curbă ușoară la stânga, a părăsit partea carosabilă prin dreapta, a intrat în șanțul de pe marginea drumului lovind cu partea dreaptă a autoutilitarei gardul din beton al unui imobil.
La faţa locului s-a deplasat un echipaj medical, conducătorul auto fiind găsit în stare de inconștiență, iar după aproximativ 30 de minute de resuscitare i s-a declarat decesul.
Conducătorul auto se afla singur în cabină în momentul impactului.
În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.