De la început mă întreb, pentru a nu cădea în deruta umană: dar întâmplările ce vor de la noi? Cine le croiește drum în lume? Vin să-l ajute pe om, ori să-l ducă în pustie? Au înfățișare, ori sunt fantome din basmele noastre? Realitatea războiului este extrem de încurcată și pentru țara noastră. Deși suntem sub umbrela NATO, suntem des amintiți de ruși în neliniștea lor războinică. Chiar dacă implicarea noastră a fost mai prudentă tocmai din cauza situației mai delicate pe care o avem în zonă. Este vorba despre comunitățile românești din Ucraina, o atitudine specială față de Republica Moldova, care, în ultimele zile, este pusă în planul de invazie a rușilor. Ar fi unul dintre cele mai mari păcate agresive din acest secol.
De ce vor rușii să umilească o țară neutră? O țară de care este legată istoria românilor? Am încercat să-i stârnim mai puțin pe cei care au pornit pe calea cuceririi de teritorii. Și totuși diplomația rusească ne caută nod în papură. Ba că noi am trimis mercenari în Ucraina, ba că am facilitat transportul de arme. Când diplomația de la București a inițiat contacte cu Kievul, unii comentatori s-au întrebat de ce nu a mers președintele României la întâlnirea cu omologul să ucrainean. După declarațiile aberante ale lui Serghei Lavrov, ministrul de externe al Rusiei, cum că și Hitler a fost evreu, șederea acasă a președintelui Johannis a fost o decizie binevenită. Probabil nu s-a dus din motive de prudență fiind neamț, imediat ar fi fost asociat cu nazistul care duce militari în Ucraina. Sau mai știu eu ce fantome ale imaginației rusești. Că războiul nu se duce numai cu arme.
România a avut politica ei de trimis ajutoare, de primit refugiați, tocmai pentru a nu oferi pretexte unora că ni le căutăm cu lumânarea. Și să evităm oscilația din titlu. Adică să nu fim la voia întâmplării, în bătaia vântului politic. Și este bine, la nivel european, și nu numai, că Macron a câștigat al doilea mandat prezidențial. Cealaltă candidată reprezenta o direcție străină față de civilizația franceză. În Ungaria a câștigat Viktor Orban, în Serbia Alexandr Vucici, amândoi cu înclinații pro-ruse. Doamna Tia Șerbănescu, într-un comentariu recent, a spus că nu mai avem liderii de altădată, care să îți dea încredere că știu ce fac. Justă observație. Războiul din regiune nu dă semne de oboseală. Cu cât sunt mai multe amenințări, cu atât îți pui întrebarea dacă liderii lumii pot pune capăt, cu luciditate, acestui dezastru.
Războiul este la voia întâmplării, la îndemâna isteriilor oricărui lider care simte că are ceva putere. S-a creat o serie, pe față, de mici putiniști, care își cer dreptul la cuvânt. Despre liderul maghiar, Viktor Orban, se știe că visează Ungaria Mare. În ultimele săptămâni lasă să se înțeleagă că ar avea o discretă înțelegere cu Putin, pentru soarta Ardealului. Ar fi pregătit terenul pentru o adică. Nu-mi vine să cred în actuala configurație politică. Se întreabă lumea dacă este credibil când își manifestă tendințe revizioniste în Ardeal. Un expert în Securitate, Iulia Joja, crede că retorica revizionistă a Ungariei este pentru public, pentru alegeri, Ungaria nu poate demara operațiuni revizioniste pe cont propriu.
Asta ar presupune ieșirea din NATO. Deci un scenariu militar nu este posibil. Dar dacă liderii lumii nu sunt stăpâni pe deciziile lor? Mă sperie tocmai starea în care plutește lumea. Adică la voia întâmplării. Cine să ne întărească încrederea în noi? Nu avem ce face, recunoaștem că doar partidele politice, că așa-i făcută democrația. Ne place, nu ne place. Mă uit în jur și le văd într-o serioasă criză de identitate. Nu-i o noutate că partidele și-au pierdut ideologia fermă. Dar nici nu se străduiesc să și-o asume. Lumea zice că e bine să fie la putere partidele mai puternice, singurele care mai pot face ceva. Cred că la asta s-a gândit și președintele României când a adunat liberali și pesediști la guvernare. Deși mai zilele trecute, Cîțu bătea la ferestrele useriștilor să-i aducă de unde au fost scoși.
Deocamdată, slabă nădejde! Voia întâmplărilor trebuie înlăturată, mai ales în vreme de război.
