Vicecampioana României la handbal masculin, CS Minaur Baia Mare, a solicitat Federației Europene de Handbal un wild-card pentru a juca în stagiunea viitoare a Ligii Campionilor.
13 echipe au depus solicitări pentru a intra în cea mai galonată competiție intercluburi, însă doar șapte vor primi acceptul: Aalborg Håndbold (Danemarca), Fraikin BM Granollers (Spania), HBC Nantes (Franța), Telekom Veszprém HC (Ungaria), Orlen Wisla Plock (Polonia), Sporting CP Lisabona (Portugalia), HC PPD Zagreb (Croația), Elverum Handball (Norvegia), RK Celje Pivovarna Laško (Slovenia), Kadetten Schaffhausen (Elveția), Ystads IF HF (Suedia) și HC Motor Zaporoje (Ucraina).
La feminin, pentru cele 7 locuri vacante au aplicat doar 8 echipe, printre ele aflându-se și CSM București, care are șanse foarte mari de a fi acceptată. În cursa pentru un loc de Liga Campionilor mai sunt Brest (Franța), Borussia Dortmund (Germania), Storhamar (Norvegia), Ferencvaros (Ungaria), Banik Most (Cehia), Krim Ljubljana (Slovenia) și Kastamonu (Turcia).
EHF va anunța echipele acceptate pentru viitoarea ediție a Ligii Campionilor luni, 27 iunie, urmând ca tragerea la sorți a grupelor să aibă loc pe 1 iulie. Ambele competiții vor reuni la start 16 echipe împărțite în câte două grupe de 8.