Amenzi de peste 40.000 lei și 18 permise reținute

0
31

În weekend, polițiștii din Baia Mare, Șomcuta Mare, Bogdan Vodă, Dragomirești, Vișeu de Sus și Baia Sprie, împreună cu reprezentanți ai RAR Maramureș, au efectuat acțiuni pentru depistarea conducătorilor auto care conduc vehicule sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe, pentru a depista conducătorii auto care depășesc limita legală de viteză, precum și pentru combaterea faptelor antisociale
În cadrul acțiunilor au fost verificate peste 200 de autovehicule, iar pentru neregulile constatate, s-a aplicat 59 de sanc­țiuni contravenționale, în valoare totală de 41.325 lei. Ca măsură complementară, s-a dispus reținerea a 18 permise de conducere și 6 certificate de înmatriculare.

9 dosare penale pentru infracțiuni rutiere

În weekend, polițiștii rutieri au întocmit 9 dosare penale pe numele unor bărbați, cu vârste cuprinse între 21 și 59 de ani, care au comis infracțiuni la regimul circulației rutiere.
Dosarele penale au fost întocmite astfel:
• 4 pe numele unor bărbați, cu vârste cuprinse între 33 și 59 de ani, pentru conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest, șoferii au avut o alcoolemie cuprinsă între 0.45 și 1,18 mg/l alcool pur în aerul expirat
• 3 pe numele unor bărbați, de 21, 27 și 42 de ani, care au condus autoturisme fără permis
• unul pe numele unui tânăr, de 26 de ani, din Mireșu Mare, care a condus un autovehicul neînmatriculat
• unul pe numele unui bărbat, de 29 de ani, din Poienile de sub Munte, care a condus în timp ce avea o alcoolemie de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat și fără să dețină permis de conducere.
Doi dintre bărbații care au comis infracțiuni rutiere, s-au ales și cu autoturismele avariate, deoarece au produs accidente rutiere soldate cu pagube materiale.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.