Corespondență specială din Belgia • Primăvara Românească la Bruxelles – ediția 2023

0
183

Festivalul Primăvara Românească la Bruxelles a atins un nou succes, în plin majorat – ediția cu numărul 18. Evenimentul, destinat românilor din diaspora și mult așteptat și de străini, s-a desfășurat anul acesta în centrul Capitalei Europei – duminică 23 aprilie, o zi însemnată.
Vedeta festivalului din acest an a fost Piatra Neamț. Meșterii populari din Neamț și-au dat mâna cu Maramureșul, împodobind astfel Piața Bursei din Bruxelles cu cele mai frumoase obiecte de artizanat: Ionela Lungu – lumea lui Ion Creangă, modelată din lut; Costi Lungu – bâte și bețe de stână, sculptate; Maria și Iulian Mihalachi – covoare, carpete și trăistuțe tradiționale; Maria Vasiliu – lungul drum al firului de lână toarsă; Marinică Todici – catrințe, brâie și bârnețe țesute tradițional.
Standul reprezentativ al Iuliei Corău, din Botiza (Maramureș), a fost prezent cu țesături, broderii tradiționale, zgărdane, clopuri, artizanat, obiecte, dar și cu prezentarea Pensiunii Ancuța, locul unde turiștii sunt invitați și primiți cu omenia locului.
Pentru iubitorii de lectură despre plaiurile și istoria Maramureșului – catalogul-carte al Marianei Scubli; “Simbolica vaselor funerare din Suciu de sus și Lăpuș” – Ioan Marchiș; “În umbra lui Shakespeare” – Walter Ubelhart.
La Standul cu produse tradiționale din Maramureș, de la magazinul Boucherie Chez Dan, deschis de curând la Bruxelles, a fost prezent Cuptorul lui Hajni – cu deliciile prăjiturilor de casă. Hotel Class Brezoi a adus la festival frumusețile Țării Loviștei.
Ca de fiecare dată, n-a lipsit muzica. Anul acesta, pe scena primăverii: Ana Cozman, Cvartetul MOW, grupul folcloric Zamfira, artiști celebri din județul Neamț: Diana Enea, Paula Andrei, Laurențiu Marian, Florin Mihuț dar și Ansamblul folcloric Floricică de la munte al Centrului Cultural Carmen Saeculare din Piatra Neamț. Celebrul grup AD LIBITUM VOICES a încheiat festivalul printr-un concert de înaltă clasă.
Evenimentul a fost organizat de Arthis – Casa de Cultură Belgo-Română, cu susținerea domnului Victor Negrescu, membru al Parlamentului European, în colaborare cu Centrul pentru Cultură și Artă Carmen Saeculare din Piatra Neamț.
Co-organizatori: Zamfira, KomBust, I-Art, Euro-Mara Events, Radio-TV Arthis, We in Europe, Elle/Zij – Femei românce în Belgia, Arthis Artists, StuRo, MusicArthis – Piano B-Art, Femmes Roma, Street Art Music, Asociația Părinților Români din Belgia, Basarabeanca, Femei creative.
De remarcat că festivalul s-a bucurat de prezența ES Andreea Păstârnac, ambasadorul României în Regatul Belgiei.
Se cuvin mulțumiri, organizatorilor, mulților parteneri, care și-au dat mâna, participanților, publicului iubitor de artă și tradiții.
Doris UGLAR, Bruxelles

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.