Gunoaiele depozitate pe rampa temporară din Sighetu Marmaţiei trebuie mutate, a hotărât Curtea de Apel Cluj. Decizia este definitivă şi irevocabilă, trebuind pusă în aplicare în 30 de zile. Termenul, însă, va începe din momentul în care APM emite decizia prin care va obliga operatorul de salubrizare să facă acest lucru.
Însă relocarea gunoaielor într-un termen atât de scurt pare un lucru aproape imposibil. Totul a început în 2017, când mai mulţi cetăţeni ce locuiesc în zona depozitului (Tepliţa) au acţionat în instanţă APM şi firma de salubrizare pe motiv că depozitul de deşeuri este amplasat ilegal, fiind prea aproape de locuinţele lor şi este o sursă de poluare, atât pentru mediu, cât şi pentru sănătatea lor. Printr-o sentinţă emisă în urmă cu un an, Tribunalul Maramureş a admis acţiunea, obligând APM la impunerea obligaţiei de mutare a deşeurilor în termen de 30 de zile, dar numai de la rămânerea definitivă a hotărârii. Săptămâna trecută, Curtea de Apel Cluj a respins recursul formulat în această cauză, aşa că sentinţa a devenit definitivă şi executorie. „Totul a pornit practic de la o decizie mai veche a Curţii de Apel Cluj, din 2020, când instanţa a constatat că acea platformă temporară este în realitate un depozit, neconform, de deşeuri. În acel proces a fost şi Primăria Sighet parte, respectiv Consiliul Local. A fost anulată, în parte, o hotărâre de CL, emisă în 2017, în ceea ce priveşte destinaţia acelui teren. Prin acea decizie, APM-ul este obligată să emită o nouă dispoziţie, prin care să oblige operatorul de salubrizare Herodot, ca în termen de 30 de zile să transporte deşeurile stocate pe platforma temporară, care de fapt este un depozit neconform, aşa cum a stabilit Curtea de Apel Cluj anterior. Cantitatea de deşeuri depozitate acolo este mare. Acestea au fost aduse nu numai din Sighet, ci din întreg Maramureşul istoric. Practic, ceea ce s-a adunat în 3 ani, nu cred că poate fi relocat în termen de 30 de zile…”, a spus Vasile Moldovan, edilul municipiului.
Totuşi, municipalitatea sigheteană spune că nu este afectată de această decizie, deoarece nu are obligaţii în proces. Mai mult, până la sfârşitul anului, Sighetul transportă deşeurile la depozitul de lângă Odorheiu Secuiesc, cu care are încheiat contract, deci oraşul este asigurat şi din acest punct de vedere. Destinaţia deşeurilor ce trebuie mutate este însă incertă. Asta din cauză că nimeni din ţară nu primeşte asemenea deşeuri „istorice”.