Botiza îşi construieşte instalație de cogenerare pentru producerea energiei!

0
820

Administraţia publică locală a comunei Botiza are în plan un proiect pilot măreţ prin care îşi va produce simultan energie electrică și energie termică. Aceasta va putea fi folosită pentru necesităţile comunei, rezolvând şi o problemă de mediu.
Din acest motiv, edilul comunei s-a deplasat recent în Austria pentru a vedea pe viu o asemenea instalaţie în funcţiune. „Săptămâna trecută am avut deosebita plăcere de a participa la invitația ADR-Nord Vest, în Austria, pentru a vizita o instalație de cogenerare utilizând ca materie primă biomasa lemnoasă, deoarece acest proiect urmează să fie implementat și în comuna noastră, fiind un proiect pilot în cele șase județe din Nord-vestul României. Valoarea proiectului este de 5 milioane de euro pentru fiecare localitate”, a spus Florea Poienar – primarul comunei Botiza.
Pentru a putea produce simultan energie electrică și energie termică, o centrală de cogenerare utilizează căldura reziduală eliminată în momentul producerii energiei electrice pentru încălzirea apei menajere. Astfel, folosind energia primară într-un mod mai eficient, principiul cogenerării crește eficiența energetică, ajutând la economisirea unui volum de până la 50% de energie primară. În cazul sistemelor de cogenerare, este vorba despre o turbină cu gaz care pune în funcțiune un generator. La rândul lui, acesta produce energie electrică. Din proces rezultă căldură reziduală care este mai apoi transferată în lichidul de răcire și pe urmă către sistemul de încălzire.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.