Elevii de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Baia Mare l-au omagiat pe patronul spiritual al liceului la Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” din Baia Mare. Manifestarea educativă „Eminescu pentru toți” a marcat împlinirea a 174 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu și a fost organizată în cadrul parteneriatului încheiat între Colegiul Național ,,Mihai Eminescu” și Grădinițele cu Program Prelungit Nr. 8, Nr. 9 și „Floare de Colț” din Baia Mare.
Elevii colegiului au susținut recitaluri, sub îndrumarea profesorilor din catedra de limba și literatura română, alături de corul ,,Voci Eminesciene”, coordonat de prof. Alina Andreicuț. De asemenea, preșcolarii, coordonați de doamnele educatoare, au încântat publicul și distinșii invitați.