În urma evenimentului caritabil organizat sâmbătă de Asociația Fight for Animals Baia Mare alături de localul Odyssey, s-au adunat peste 3.000 lei din donații. În plus, mai mulți cățeluși care-și caută un cămin, au șanse mari de a fi adoptați.
”Am fost plăcut surprinși de numărul mare de persoane care au venit cu scopul de a ne susține activitatea asociației. Mulțumim absolut tuturor persoanelor care și-au rupt din timpul lor și au decis să facă o faptă bună! Cățelușii noștri s-au bucurat la maximum de atenția și iubirea primită. Fiecare cățelușă are câte o cerere de adopție, care urmează să fie verificată/concretizată săptămâna aceasta. În urma donațiilor făcute în urnă și cei 20% din vânzări, s-a adunat suma frumoasă de 3515 lei! Nu putem decât să fim recunoscători că, datorită vouă, vom putea avansa cu construcția căsuței. Banii adunați urmează să fie investiți în acel proiect, în „Casa Îngerașilor Răniți””, au precizat reprezentanții asociației.