Remiză în ultimele secunde

0
64

CS Minaur Baia Mare – SCM Politehnica Timișoara 33-33 (20-18)
Minaur continuă să nu se regăsească. Sâmbătă, în meciul din etapa 24 din Liga Zimbrilor cu SCM Politehnica Timișoara, disputat în fața propriilor suporteri, băimărenii au smuls doar o remiză, cu un gol marcat în ultimele secunde, 33-33 (20-18), semieșec care a compromis în totalitate posibilitatea cuceririi medaliei de bronz.
Nimic nu prevestea că Minaur s-ar putea împiedica de un adversar aflat în lupta pentru supraviețuire, după ce jucătorii noștri dețineau un avans de șase goluri în debutul părții secunde – 25-19 (36). Dar timișorenii au relansat jocul în numai patru minute – 25-23, ca mai apoi să egaleze la 29 în minutul 49. Preluăm din nou conducerea cu două goluri marca Tudor Botea – 31-29 (51), însă vine o serie de trei goluri în poarta băimăreană – 31-32 (55). Irosim două aruncări de la 7 m prin Kotrc și Kozakevych, dar egalăm în cele din urmă cu două minute înainte de final – 32-32. Golul lui Marius Sadoveac, fost jucător la HCM Minaur, îi îndreptățește pe cei de la Poli să spere la trei puncte – 32-33 (59.33), dar Burzak egalează în ultimele secunde. În cele cinci secunde rămase, Sadoveac aruncă spre poarta goală, înscrie, dar golul nu este validat fiindcă timpul de joc expirase, astfel că se termină 33-33, punct care nu aduce niciun beneficiu echipei noastre.
Sala Polivalentă “Lascăr Pană”. Spectatori, aproximativ 500. Arbitri: Adrian Drăgănescu (Târgu Jiu) – Florin Rădulescu (Drobeta Turnu Severin). Observator FRH: Toma Pleșa (Râm­nicu Vâlcea). Aruncări de la 7m: 9-3 (transformate: 7-3; au ratat: Ko­trc și Kozakevych). Minute de eliminare: 8-12.
CS Minaur Baia Mare: Al Khafadji (12 intervenții, a marcat un gol), Sîncu – Nagy 4, Chiș (nu a jucat), T. Botea 8 (2 din 7 m), Racolța (nu a jucat), Cumpănici 3, Dahlin, Kotrc 10 (5 din 7 m), Kozakevych 3, Cip (nu a jucat), Burzak 2, Vl. Pop (nu a jucat), E. Pop, Da Silva Mollino 2, Fotache. Antrenori: Adi Popovici, Iulian Alexandru, Mihai Bușecan.
Politehnica Timișoara: Stojkovic (10 intervenții, a apărat 2 de 7 m), Pal – Pisaric, Huta 4, Sadoveac 6, Marjanovic 6 (3 din 7 m), Adoreanu Kraiger, Manojlovic 3, Bordeanu 3, Cîmpan 1, Buljina 1, Fenici 1, Trif 5, Ignat 1, Chira 2. Antrenori: Pero Milosevic, Sorin Sărăndan, Andrei Păiuș.
Rezultate etapa 24: CSM București – Steaua București 35-29; HC Buzău – CSM Constanța 35-37; CSU Suceava – Dinamo București 33-35; CSM Vaslui – CSM Bacău 31-27; CS Minaur Baia Mare – SCM Politehnica Timișoara 33-33; AHC Potaissa Turda – CSM Focșani 35-27; CSM Făgăraș – CSM Odorheiu Secuiesc 30-31.
*CSM Constanța este penalizată cu 2 puncte.
Etapa 25: Vineri, 2 mai: SCM Politehnica Timișoara – CSM Constanța; CSM București – HC Buzău (ora 17.30); Dinamo București – AHC Potaissa Turda (ora 17.30, Pro Arena); Sâmbătă, 3 mai: Steaua București – CSM Făgăraș; CSM Odorheiu Secuiesc – CSM Vaslui; CSM Bacău – CSU Suceava; CSM Focșani – CS Minaur Baia Mare.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.