Închis din 2010, situație halucinantă la Spitalul de Boli Cronice Baia Sprie

0
185

Instituția Prefectului alături de unul din parlamentarii de Maramureș semnalează o situație halucinantă în cazul Spitalului de Boli Cronice Baia Sprie, închis încă din anul 2010. După ce unitatea medicală a fost desființată, diverși operatori doresc să ofere servicii medicale, însă nu pot primi autorizațiile necesare din partea Direcției de Sănătate Publică Maramureș. Motivul? Spitalul nu a fost radiat, explică Brian Cristian, parlamentar de Maramureș.
„Spitalul de Boli Cronice Baia Sprie a fost închis din 2010, dar figurează în continuare în lista unităților sanitare publice de stat. Situația generează blocaje administrative pentru operatorii care vor să desfășoare legal activități medicale în spațiile fostului spital. Conform documentelor oficiale, HG nr. 345/2011 și adresele ulterioare transmise de autoritățile locale, spitalul și-a încetat activitatea, dar nu a fost radiat oficial. În lipsa radierii, Direcția de Sănătate Publică Maramureș nu poate autoriza funcționarea unor laboratoare sau centre medicale. Am solicitat un punct de vedere oficial din partea premierului interimar și al ministrului Sănătății. Vreau să vedem unde e blocajul și cât durează adoptarea unei Hotărâri de Guvern necesare pentru a remedia situația”, a declarat acesta.
Prefectul județului, Florian Sălăjeanu, a precizat că există un proiect de hotărâre de radiere a spitalului încă din 2021.
„Având în vedere că în anul 2021 a fost înaintat un proiect de hotărâre în acest sens către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, inițiat de Instituția Prefectului – Județul Maramureș și Consiliul Județean Maramureș, este necesară urgentarea promovării acestuia, pentru clarificarea situației juridice a imobilului și a operatorului de servicii medicale, în beneficiul comunității locale”, a precizat Florian Sălăjeanu.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.