S-a tras cortina peste cea de-a doua ediție a concursului Național „Ethnologica Film Fest”, organizat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Liviu Borlan” Maramureș, manager, prof. Lucian Iluț. Din juriul care a apreciat filmele înscrise în concurs au făcut parte: Delia Suiogan – președintele juriului – conferențiar universitar doctor în cadrul Universității Tehnice Cluj-Napoca, Centrul Universitar Nord Baia Mare, Felician Săteanu – membru, fost consultant artistic în cadrul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale și Mihai Vălu – membru, scenograf în cadrul Teatrului Municipal Baia Mare.
„Trebuie să înțelegem că arta, cultura și educația nu sunt o cheltuială, ci o investiție pe termen lung”, a rostit în debutul festivității de premiere, managerul Lucian Iluț.
Premiile oferite la cea de-a doua ediție a Concursului Național „Ethnologica Film Fest” au fost următoarele:
PREMIUL PENTRU DEBUT: filmul MARȚI SEARA, realizator Mihaela Popan și elevi din cadrul Colegiului Mihai Eminescu Baia Mare;
PREMIUL PUBLICULUI: (în urma votului acordat de publicul prezent la difuzarea filmelor care a avut loc în data de 10 iunie a fost desemnat câștigător – filmul CUNUNILE DE RUSALII LA ȘIEUȚ – realizatori (dr. Etnolog, cercetător științific) și Cristian Vrăzmaș (operator imagine) de la Centrul Jud. pentru Cultură Bistrița-Năsăud;
MENȚIUNE SPECIALĂ ASOCIAȚIA ACCEDD: filmul ARMINDENUL LA CUPȘENI, realizator Pamfil Bilțiu, cercetător independent, Baia Mare;
MENȚIUNE III: filmul OUĂLE DE PAȘTI DE LA OBOGA, realizator Valeru Ciurea consultant artistic la Centrul Județean de Cultură și Artă Olt
MENȚIUNE II: filmul CUNUNILE DE RUSALII DE LA ȘIEUȚ, realizatori (dr. Etnolog, cercetător științific) și Cristian Vrăzmaș (operator imagine) de la Centrul Jud. pentru Cultură Bistrița-Năsăud
MENȚIUNE I: filmul OLĂRITUL – MEȘTEȘUGUL CARE A ÎNVINS TIMPUL, realizatori Dediu Alexandrina și Corcodel Mihai de la Episcopia Severinului și Strehaiei în parteneriat cu Asociația Fiii Lupșei;
PREMIUL SPECIAL AL JURIULUI „ION CHIȘ ȘTER”: filmul ȚESĂTOAREA MARIA BUN DIN ȘICULA, realizator Sorin Sabău -muzeograf în cadrul instituției Complexul Muzeal Arad;
PREMIUL al III-lea: filmul VREU, realizatori Bogdan Fanariu și Lavinia Pop Coman (actriță Teatrul de artă București);
PREMIUL al II-lea: filmul PÂINEA CERULUI – TAINA PRESCURII, realizator Daniel Pop, Baia Mare;
PREMIUL I: filmul UN OLAR, realizator Ștefan Scărlătescu;
MARELE PREMIU, TROFEUL FESTIVALULUI – filmul MEȘTERII NĂMOLULUI, realizator Levente Vargyasi, fotograf referent de la Centrul de Cultură Covasna.