„Am avut dintotdeauna o mocăniță celebră” • FALS! Am avut peste zece mocănițe, în Maramureș!

Toată lumea a auzit de Mocănița noastră celebră, de pe Valea Vaserului. Adevărat brand maramureșean. Pare unică, nu? Uite că nu e… Maramureșul a avut peste 10 mocănițe pe căi ferate înguste, pentru fel de fel de întrebuințări. Mergem să vedem câteva locații, ba plusăm și cu funicularele noastre, altă minunăție, împreună cu montaniardul Ionică Pop. Ne spune că ele erau împărțite pe trei categorii de folosință, forestiere, industriale și militare, ba mergem sus la munte, în Rodnei, în pasul Șetref, unde am avut singura mocăniță cu uz militar! Ba mai mult, ne spune montaniardul, această cale ferată îngustă demontată a devenit cea de pe Valea Vaserului!

„Avem căile ferate înguste forestiere, prima categorie. Cea mai lungă și cea mai importantă e evident cea de pe Valea Vaserului. Mocănița e un nume împrumutat, adus din Apuseni, nu așa le zicea aici. Ea transportă, pe Vaser, atât lemn, cât și turiști. O altă cale ferată îngustă lungă a fost cea de la Sighet spre Valea Marei, la Runcu și până la Izvoare, cu o bifurcație pentru Poiana Brazilor și Colibi. O alta de la Câmpulung la Tisa spre Săpânța – Jilărescu – Valea Nadoșa. Apoi, am avut o asemenea cale ferată de la Tăuții-Măgherăuș spre Baia Mare, Firiza, Blidari, până la Holmu. Aici îi ziceau Lori, nu mocăniță… A mai fost una tot forestieră de la Leordina pe Valea Ruscovei spre Rica și Socolău, distrusă de inundațiile din 1970. Apoi, sunt căile ferate înguste industriale. Am avut așa ceva de la Șomcuta Mare spre Ardusat și spre Satu Mare, și ea distrusă la inundațiile din 1970. O alta de la Sighet la Coștiui și cu mustață spre Ocna Șugatag, pentru transportul sării. Una pentru minerit am avut la Băița – Lomaș – Tiuzoșa. Alta de la Câmpurele spre flotația Tarnița, în aceeași zonă, i se zicea Ștrek. O altă cale ferată industrială lungă am avut din Baia Mare pe la Rus spre Berința, Cernești, Cufoaia și Mașca, pentru mina Răzoare, se transporta de aici fier în timpul Primului Război Mondial. Apoi, a deservit exploatări forestiere ale unor evrei. Au rămas în urmă viaducte la Cufoaia și… drame, satul sus amintit a ars de mai multe ori de la scânteile lăsate de locomotiva cu cărbuni! Ar mai merita amintită o cale ferată în galerie, de la Baia Borșa – Secu – Ivășcoaia – Novăț, ce ținea vreo 3 kilometri. Apoi au mai existat o cale ferată îngustă de la Țibleș Izvorul Rău, alta de la Botiza spre Băiuț, pe care veneau pe jos, prin subteran, la muncă, și minerii. O alta pentru minereu a fost de la Nistru spre Flotația Băii Mari, iar un tunel nefolosit este de la Baia Sprie spre Flotația Centrală.
În fine, căile ferate înguste militare, la noi reprezentate chiar de locul unde stăm și povestim, pe Valea Sălăuța – Dealul Ștefăniței – Borșa – Pasul Prislop. De aici s-a demontat tot și s-a reconstruit, în anii 30 ai secolului XX, pe Valea Vaserului”, ne spune montaniardul. Am avut o seamă de „mocănițe”, nu-i așa?
O categorie aparte o fac Funicularele. O tradiție pierdută, ce ar merita reluată, cel puțin în materie de exploatare forestieră. Odinioară, în lipsa utilajelor, nu se făceau asemenea răni adânci în păduri ca acum, cu drumurile forestiere. Se montau între fagi groși trasee de funicular și se coborau buștenii așa, pe calea aerului. Legenda spune că în locuri cu rezervații, asemenea exploatări ar fi de dorit! Apar chiar în licitații silvice, în strategii, dar deocamdată sunt doar vise. Ca dovadă, vă dăm o hartă de Google Earth a zonei montane Bârsănescu din Munții Maramureșului, de pe granița cu Ucraina, ca să vedeți ce vrem să zicem, cum nu se închid rănile făcute de drumurile forestiere. Revenim la funiculare, Ionică Pop enumeră: „Am avut funiculare din Băiuț la Cavnic, din Cavnic spre Baia Sprie, din Baia Sprie spre topitoria din Ferneziu. Pentru minereu. De la mina Văratec la vârful Văratec. De la Gura Băii – Toroioaga la flotația Baia Borșa. De la Anieș spre Șaua Galațiului spre Gara Borșa. Pentru aprovizionare, apoi și turistic, a fost telescaunul de la releul de pe Mogoșa. Reamintesc și eu funicularele forestiere provizorii, foarte prietenoase cu mediul. Ar fi bine să le revedem… Aș mai aminti funiculare de minereu de la mina Săsar la flotația Săsar. O rețea începută și neterminată, niciodată folosită, din care se mai văd picioarele a fost de la Răzoare – Mașca spre Gâlgău, făcută în anii 1940, la care s-a renunțat la final de război mondial”, ne spune Ionică Pop.
Prin urmare. Urme mai sunt ici-colo, mai cu seamă de picioare de funiculare. Se văd în Băiuț, culmea, se văd inclusiv deasupra Băii mari, pe Dealul Crucii, dinspre minele istorice. Se văd picioarele la Răzoare. În ce privește Mocănițele, traseele lor au devenit drumuri, cum e cel de la Sighet spre Rona de Jos. Pe alocuri diguri de apărare. Pe alocuri doar semne de hotar pentru agricultori. Cu puțină imaginație, observi-înțelegi că în câte un loc ai evident un fost terasament de cale ferată. Dar oare cum ar fi să revedem așa ceva? Cum ar arăta un traseu de Mocăniță de la Sighet, pe Mara în sus, spre viitorul lac Runcu și apoi spre Izvoare? Dar unul prin galerie de mină? Dar Tăuți – Baia Mare – Firiza – Blidari? Cât despre funiculare, dacă ați fost cu telegondola de la Borșa Complex, înțelegeți ce zicem… cum ar arăta ceva de gen din Băiuț la Cavnic? Asta doar așa… ca să vedeți ce-am pierdut și câte, ce istorie interesantă am avut noi odată ca niciodată. Din păcate, azi tendința e inversă. Nu numai că așa ceva nu se va reînființa niciodată, dar guvernanți ce rar ies din bula lor de preamărire, îndestulare și nesaț au pus gând rău până și Mocănițelor actuale din România…nu sunt conforme, dom’le!