• Trofeul Festivalului – MARELE PREMIU: ADINA ROXANA DUNCA, Palatul Copiilor, Baia Mare
Festivalul Internațional de Interpretare URSULEȚUL DE AUR a scris de-a lungul celor 41 de ediții o frumoasă și emoționantă poveste muzicală, cu copii și tineri și iubirea față de muzică. De 41 de ani, Baia Mare devine, pentru câteva zile, Capitala Muzicii Ușoare pentru copii. Așa cum o denumea cu mulți ani în urmă compozitorul Aurel Giroveanu.
Ediția a 41-a a fost și ea una de colecție. Organizatori: Ministerul Educației și Cercetării, Consiliul Județean Maramureș, Municipiul Baia Mare, Inspectoratul Școlar Maramureș, Asociația Unirea; Asociația Delfinul de Aur și Palatul Copiilor, Baia Mare (director prof. Ion Iuga) – coordonatorii proiectului.
Au pășit pe scena de concurs peste 400 de copii din România, Albania, Ungaria, Ucraina, Republica Moldova, Serbia. Teatrul Municipal Baia Mare – partener al festivalului a fost și în acest an o gazdă bună.
În cele două zile de concurs, juriile au fost alcătuite din Delia Man, prof. Mihai Călin Mureșan, Viorica Pârja, Narcisa Suciu, Doru Todoruț, Doina Elena Bentu – directorul Festivalului, Zorica Ninkovic, Serbia; Raisa Bîrnaz, Republica Moldova; Tatiana Apanasenko, Ukraina; Albana Tushe Curo, Albania; Zina Zdrava, Albania; Adrienn Junek, Ungaria; Mihai Alexandru, preşedintele juriului; Ducu Hotima, Președinte de Onoare al Juriului.
Prezentarea festivalului: actrița Alexandra Velniciuc. Regia: Silvia Ionescu, TVR. Alături de festival, echipa rodată în timp, sponsorii și partenerii media. Părinții copiilor au completat cu brio marea familie a URSULEȚULUI DE AUR.
Am spus în fiecare an că de la Baia Mare se pleacă cu bucurie, prietenie și multe, multe premii. La Gala de premiere a fost prezent și Ioan Doru Dăncuș, primarul municipiului Baia Mare.
În 2025, cel mai râvnit premiu – TROFEUL FESTIVALULUI – MARELE PREMIU – a rămas la Baia Mare. L-a obținut Adina Roxana Dunca, de la Palatul Copiilor din Baia Mare, cu cea mai mare medie din concurs.
Au fost acordate Trofee de Platină, de Aur și de Argint, Trofee pentru Categorii de vârstă, Trofee pentru genuri muzicale, Premiul I, II, III, Mențiuni și Premii speciale. Toate recompensând munca și talentul copiilor. Oferite de organizatori și sponsori.
TROFEUL FESTIVALULUI – MARELE PREMIU: ADINA ROXANA DUNCA, Baia Mare.
TROFEUL DE PLATINĂ: Maya Siladi; Beatrice Ecaterina Tcaciuc; Synzheriak Heorhii; Carolina Racovițan.
TROFEUL DE AUR: George Constantinescu; Petruța Hojbotă; Mihai Bratosin; Ariana Raisa Andra Dinu.
TROFEUL DE ARGINT: Sofia Ghenoiu; Andreea Miruna Rațiu; Lorena Izabela Gâlea; Mara Popov; Iris Toth.
TROFEUL CATEGORIE VÂRSTĂ: Grup vocal Vivere; Trio Girls Only; Duet Cris&Adri; Irina Dărăban; Carla Gânțe; Dominic Mureșan; Lucas Mureșan; Antonia Mîrdan; Caterina Racovițan; Adriana Ticu; Nectaria Străteanu; Giulia Antonia Marian; Elena Anastasia Iuria; Elena Maria Meseşan; Giulia Elena Nițu; Cloelia Nikolla; Berindei Breja Alexandra Maria; Magdalena Jovančević; Ștefania Ioana Hote; Adrienn Livia Kiss; Dragoș Costolaș; Dania Ştefania Micula; Patric Daniel Ember; Maria Marincaș; Andrada Daniela Pop.
TROFEUL pentru gen muzical: Evelyn Maria Chindriş; Kataleya Bellodedici; Maria Nicole Sindile; Miruna-Ioana Zeldea; Alessia Gabriela Borș; Anamaria Marc; Duet Simina Colopelnic & Alexia Florescu; Grup Fantezia; Ruxandra Maria Pașca; Medeea Maria Mihăilă; Alissa Popa; Allegrissimo – Grup vocal; Sofia Popa; Carina Loreen Nemeș; Ana Nicole Găvrilaș; Hera Licaj; Jeno Buranits; Alessio Matia Bocrici; Iulia Teodora Burzo; David Alexandru Tonalt; Simina Maria Colopelnic; Maria–Sarah Miklos; Antonia Ioana Ungureanu; Sorana Timea Farcas; Marius Fabian Stoian; Maia Maria Matei.
PREMIUL I: Ştefania Dume; Sabrina Maria Petran; Maria-Rihana Popa; Amelia Maria Boitor; Natalia Maria Bucur; Natalia Maria Handoca; Teodora Grosu; Calisia Maria Oana; Antonia Maria Leschian; Armonia- Grup vocal; Qartet 4 Life; Iulia Șeulean; Talisa Șule; Ilinca Grama; Iulia Oros; Hanna Zsofia Herczegh; Miruna Leuștean; Lia Ciutac; Miriam Albertfi; Anastasia Toma; Olivia Maria Suciu; Alexia Ingrid Badea; Ajshel Zykollari; Szofi Szemerédi; Alexandra-Ioana Moisi; Giulia Domuța; Alesia Carina Făget; Daria Gabriela Pop; Simina Roman; Fabiana Anastasia Varga; Teodora Maria Pop; Ana Maria Caragea Pop Baciu; Maria Simuț; Ianis Iulian Dehelean; Adriana Nikol Roman; Tiberiu Ioan Handoca; Daria Niculai.
PREMIUL II: Ayan Ciurbe; Azara Maria Medan; Anastasia Ilinca Mic; Eduard –Constantin Apostolescu; Alexandra Maria Sabo; Mira Maria Tiplea; Ștefania Maria Ghiurco; Isabella Danci; Iulia Maria Burzo; Quartet Dominant Acustic; Duet Maria &Fafiana; Chloe Hozan; Fabiana Bucea; Ana Roș; Miruna Pătrașcu; Sofia Varga Spătar; Amelia Elena Stoica; Sara Gliga; Anisia Poali; Giulia Antonia Rob; Carla Bandiciu; Giulia Dascăl; Lilianna Dobrowolska; Máté Ináncsi; Maria Diana Andreicuţ; Beatrice–Ioana Andrei; Raluca –Diana Suici; Maria Alessia Popa; Cristina Sofia Micaci; Maria Hexan; Luana Lăpușan; Raisa-Ylenia Besa; Cristina Maria Pantea; Ilaria Scoropan; Briana Morea; Carina-Teodora Borcea.
PREMIUL III: Ştefan Hurgoi; Thea Ciui; Teodora Miu; Maria Florentina Pop; Hannah Nemeș; Miruna Ștefania Pașca; Anais Maria Țicală; Maya Teodora Haiduc; Cvartet Fetele Vesele; Duo Stars Sofia & Amelia; Anastasia Nicoară; Ştefan Costolaș; Alexandra Marincaș; Isabela Maria Filip; Lucas Bucea; Victoria Ticu; Raisa Maria Pălcuș; Mara Georgiana Teodora Sabău; Diana-Melisa Gutui; Giulia Andreea Mureșan; Giulia Reti; Andrada Codrea; Andreea Rusu; Larisa Alesia Bordeianu; Mihaela Maria Firisar; Rebeka Isabela Szerepi; Karla Alexandra Ursu; Alesia Mureșan, Bianca Cornelia Apostol; Andreea Ioana Ghițău..
MENȚIUNI: Anna Preda; Natalia Vlad; Ramon Roman; Eva-Maria Marcu; Selena Maria Micu; Amira Ștefania Avram; Ana Dascăl; Alexandra Maria Pașca; Maria Cezara Mititean; Cristiana Luca; Ioana Elena Pop; Iarina Băbaș; Maya Elena Stoica-Jugaru; Duo Divine; Grupul Steluțele Muzicale; Sofia Boitoș; Iarina Varga-Bigya; Daria Chelaru; Ilinca Botcă; Natalia –Andra Dovlete; Amedea Alina Țiplea; Delia Gavrilescu; Sara Chindriș; Ştefania Irina Bogdan; Maria Joo Coman; Alin Florin Cadar; Maria Roman; Iulia Mălina Popa; Alexandra Măhălean.
PREMII SPECIALE: Sofia Nemeș; Anelise Nemeş; Eva Maria Drăgan; Natalia Cristina Smaranda; Antonia Maria Ghiță; Ana Berce; Ingrid Nicoleta Arefte; Sara Maria Mureşan; Anastasia Maria Giurcău; Victoria Cozma; Medeea Poali; Natalia Marisa Rus; Raisa Rus; Irina Arefte; Selena Maria Stoica; Elena-Ecaterina Dogot; Rareș Mihes; Diana Mocan; Tania Cioltea; Ana-Maria Urcan.