Minaur Baia Mare, invitată la turneul “Poarta Transilvaniei”

0
28

Echipa de handbal feminin a CS Minaur Baia Mare va participa, în perioada precompetiţională, la unul dintre cele mai puternice turnee.
Clasată pe locul 4 în Liga Florilor la finalul stagiunii precedente, echipa noastră a fost invitată la turneul organizat de Gloria Bistriţa, denumit ”Poarta Transilvaniei”, care se va derula în 15 şi 16 august. Turneu la care vor mai lua parte MKS Lublin (vicecampioana Poloniei), Szombathelyi KKA (locul 8 în campionatul Ungariei), respectiv echipa organizatoare – Gloria Bistriţa-Năsăud (vicecampioana României).
Organizatorii au alcătuit şi programul jocurilor. Astfel, în 15 august, Minaur va juca cu MKS Lublin, iar în celălalt joc formaţia gazdă, Gloria Bistriţa, o va avea ca parteneră de întrecere pe Szombathelyi KKA. În a doua şi ultima zi a turneului, 16 august, de la ora 16 este programată finala mică, iar de la ora 18 confruntarea pentru trofeul pus în joc.
Turneul din judeţul vecin va fi ultimul dinaintea Supercupei României, eveniment programat în 23 şi 24 august, în Teraplast Arena din Bistriţa. CS Minaur o va înfrunta în semifinale pe campioana CSM Bucureşti, iar Gloria Bistriţa se va duela cu CSM Corona Braşov. În 24 august, învinsele se vor întâlni în finala mică, iar învingătoarele vor disputa finala mare.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.