Am fost certați pentru „oferta noastră” naturală referitoare la Baia Mare, orașul de care tinerii spun că „e nașpa și plicti”. Pe alocuri, stimați cititori, aveți dreptate. Sigur, noi încercam să căutăm frumosul, am reușit ce-am reușit…Dar reacția Dvs e justificată. Doar că ne încăpățânăm să căutăm și frumosul. Sau să visăm că se poate transforma „ce avem” în ce NU avem. Să lucrăm cu materialul clientului. Prin urmare…cum ar fi ca în 2-3 ani să treacă și criza economic instituțională sau ce-o fi, să se treacă la investiții importante, majore, de schimbare a feței orașului? Și ne-am pus pe visat.
Pe locul fostului IMRAUT era deja cartier de blocuri, cu parcuri de joacă, cu cinema. Pe tot terenul Phoenixului era câmp de fotovoltaice care asigura toată energia necesară nu primăriei, nu iluminatului public, ci orașului, nu gratis, ci la un preț decent, realist. Pe locația palatului Episcopal/a fabricii de tricotaje era spa. Evident, la doi pași e ștrandul municipal devenit aquaparc și ferit cumva de cimitirul din zonă. Și dacă tot vorbim de ruine, Centrul Vechi al Băii Mari era recuperat de Primărie de la diverși stranii proprietari, fie ei boși, fie culte și transformat în… ce e centrul de gen în Oradea, Sibiu, Brașov: promenadă, terase etc.
Pista de biciclete de pe malul Săsarului ce se face acum a devenit până la urmă… în visul nostru… o centură de ciclism, în jurul Băii Mari, roată roată, până pe Dealul Groșiului și cu traseu de offroad atât pe sub Carpați (la Piatra virgină și pe Dealul Crucii erau trasate deja, mură-n gură…), dar și vizavi de Hatvan, în tancodromul care fie vorba între noi… Doamne feri, da’ stă degeaba. Scoți bicicleta, bagi tancul la o adică, dar nu lași junglă că poate vine Rusul. Cu un drum amintim Săsarul. Eh, nu tocmai navigabil, că nu trece Încălzirea globală deodată cu criza noastră economică, dar elegant, frumos, cochet, cu terase și parcări și promenade. Așa-i că visăm frumos?
Și mergem mai departe cu visul, că e lungă noaptea. Fabrica de alcool de pe strada Avram Iancu a devenit parc, dacă tot are balta cu broaște în mijloc. Orice, dar nu bază de ruginituri. În mijloc de oraș. Apropo, știți că pe acolo trece un pârâu ce se duce discret spre Săsar? Fir de apă ascuns, prin mijlocul municipiului, pe sub o zonă părăsit-industrială, ce se poate întâmpla rău, nu? Cât despre romii noștri care aveau „decât” vreo 4 cartiere (Craica, Pirita, Valea Borcutului, Phoenix, Ferneziu) au fost adunați prin vot democratic majoritar într-un singur cartier, cu case sociale. Unde-o fi, au ales ei unde. Iar pârâul Craica, dacă vreți să știți, e cu pește. 
Bine, la început au băgat pești sanitari și piranha, dar până la urmă a mers. Iazurile de steril nu mai există, să fim serioși. Cineva a scuturat atât REMINul, cât și agenția aceea „secretă” de conservare a zonelor miniere și a decis- clădirile au revenit comunităților, în schimbul datoriilor și al poluării. Iazurile au fost acoperite, cu finanțări europene, cu folie, pământ, acum pasc oi și capre pe ele. Sunt și piste de biciclete, dacă vreți să știți… Minele accesibile au fost deschise parțial pentru vizitare, iluminate dacă tot avem curent gratis, pentru a înțelege trecutul istoric al urbei, ba s-au reconstruit pe lângă Săsar și câteva șteampuri, pe Râul Doamnelor, unde ele-doamnele spălau minereul „sufulcate”. Ce scenă, dom’le… s-o dai lui Bertolucci, nu alta. La fel, dacă priviți Baia Mare de sus, la marginea dinspre Recea, câmpul ce a fost Pirita era ca un ic nefiresc…nu mai e, sunt terenuri de sport acolo, de toate sporturile posibile, de la skating la teren de fotbal și terenuri de tenis. Accesibile zi și noapte. La cealaltă extremă a orașului, IMMUMul a redevenit zonă de fabrici, dacă tot erau halele, la concurență cu noile cartiere de oraș Tăuții-Măgherăuș și Recea. Romblumbul nu, el e muzeu al poluării, dedicat memoriei celor 10 ani minus din speranța de viață a băimărenilor. Tocmai ca să nu se mai repete istoria.
Dar să ne continuăm visul/periplul. Am fi visat calea ferată redeschisă din Baia Mare spre Baia Sprie, dar miza e minoră. În schimb, cum ar arăta o Mocăniță care să urce de pe Valea Borcutului sus, pe Morgău și pe culmea de deasupra Băii Mari spre Dealul Florilor? Să vezi Baia Mare de sus, ca-n palmă, mai ales seara? Cu tot cu parc dendrologic și chiar cu o grădină zoologică cu teren… cât cer animalele, sindicatul lor. În altă ordine de idei, în lipsa iazurilor cu steril, satele din jur au fost încurajate cu fonduri europene să reînceapă agricultura ecologică, să redevină „fisculașul” ce hrănea orașul cu alimente bune, sănătoase. Pentru zona montană, turism la liber, deschis, dar cu ghid și chiar cu acces auto, pentru cei mai nepregătiți, dar sub coordonarea silvicilor, ba chiar cu cazări la cabanele lor ce înainte se degradau. Deasupra Băii Mari, pe culmi, cu model ciupit de la Borșa, sunt amenajate locuri de belvedere și observatoare astronomice.
Așa că băimărenii mai că se pot trezi în huzur. Energia electrică foarte ieftină, de la Phoenix. Apa la preț minimalist, de la Firiza, dar și cu aport de la Runcu, doar știți că e plin, funcționează, ba dă apă potabilă văilor Marei, Cosăului, Sighetului și văii Izei până hăt departe. Gunoiul nu mai e o problemă, la Sârbii Fărcașei e gata depozitul, ba s-a utilat, din profit, cu cuptoare cu piroliză pentru arderea deșeurilor, iar energia obținută se oferă gratuit locuitorilor de pe Culoarul Someșului. Pentru deranj. Din Ardusat până în comuna Ulmeni, energie electrică gratuită.
Și înainte să ne trezim de tot, deși deja băteam din picioare nerăbdători, de excitarea vederii unor asemenea minunății, am aruncat ochii și spre întreg Maramureșul. Un deliciu. Primari și șefi de județ inteligenți și dedicați au făcut o strategie turistică general, comună, au luat finanțări ca atare. Cum ai trecut Gutâiul, o serie de reglementări arhitectonice au obligat locuitorii să dea o față moroșenească gospodăriilor lor, caselor, gardurilor. Cu prețul scutirii de impozite pe cel puțin 5 ani. Sighetul e înfloritor, un imens muzeu de istorie și al popoarelor ce l-au populat. Se trece în Ucraina fluierând, cu buletinul, războiul e o amintire difuză, vagă, se pregătesc să intre în UE și-n NATO, atâta că ne încurcă cu țigările, motorina și benzina ieftină, dispar încet, de când le vin și lor supermarketurile și marile corporații. 
Noroc cu ucrainenii noștri din sate, care și ei acced la revenirea la datini, poți merge acolo să mănânci mâncarea lor tradițională și să le bei „horilka”. Tot nord estul montan al Maramureșului, de la Petrova până la Borșa, e un imens parc natural, dedicat turismului, cu Vișeul și Borșa drept perle. Au bătut demult Bukovelul de vizavi, datorită accesibilității serviciilor și a prețurilor. Tot turistică e și Țara Lăpușului, cu munte și cu tradiții, la fel cum Culmea Prelucilor e deja recunoscută european ca o mostră de rusticism. Însuși regele William al Angliei a cumpărat casă acolo și vine cu prințul Harry la o horincă de pere puturoase, sălnițoase. A fost un adevărat spectacol pentru localnici când au venit, cu Secret Service-ul aferent, cu elicoptere, nu doamna din Dealu Corbului, ci președinta SUA, Kamala Harris, tot la o horincă.
No și ne-am trezit. În duduit de picamere, se lucrează la rețeaua de apă-canal încă. Praf și Dumnezăi. Lacrimi și sfinți. Gura uscată, nu te înduri să pornești aerul condiționat că arde la buzunar. Și cu apa ai grijă, că are preț de vin spumant. De îmbăiat, te-ai îmbăia în Firiza, cu ochii la drum să nu iei amendă. Și răsufli ușurat. Ești acasă, la tine, în Baia Mare. Iulie 2025. Cald de crăpi. Se aude o ambulanță, mai trece un elicopter roșu cu un accidentat de pe la intrările oribile în oraș. Taci, bine că te-ai trezit acasă… te puteai trezi în Gaza sau în Etiopia…
