Lucrările de mântuială din Baia Mare, imputate de autorități constructorilor!

0
766

Refacerea infrastructurii „ca la carte”, în urma lucrărilor efectuate de constructori pe raza municipiului, este o obligație ce trebuie respectată. Asta dacă firmele executante doresc recepționarea lucrărilor la final. Autoritatea publică locală a mers în control pe străzile orașului și a imputat firmelor lucrările făcute de mântuială.
„În ultima perioadă, primarul Doru Dăncuș a transmis că nu se vor mai tolera lucrări de infrastructură neconforme. De fiecare dată a subliniat că toți cei care afectează infrastructura cu diverse lucrări sau intervenții trebuie să respecte prevederile stipulate prin Regulamentul privind condițiile de execuție a lucrărilor aferente rețelelor tehnico-edilitare realizate pe domeniul public și/sau privat al municipiului Baia Mare. Unii constructori – obișnuiți cu spectacolele din trecut, fără altă finalitate în afara exercițiului de imagine – au considerat că lucrurile vor merge în continuare la fel. Ghinion – ca să citez un clasic în viață.
De-a lungul timpului și eu am acumulat nemulțumiri – duse până la nivel de revoltă cetățenească – față de modul defectuos în care unele firme și-au îndeplinit sarcinile asumate prin contract. De aceea, mi-am dorit – și am primit – atribuții pe această zonă. Și, de aceea, acord o atenție deosebită lucrărilor de infrastructură, verificând personal toate lucrările în curs de executare, finalizate și nerecepționate, dar și pe cele aflate încă în garanție. Nu pot spune că am fost surprins de ce am găsit. Unii constructori au considerat că o peticire superficială și de mântuială e suficientă și au mizat că se va găsi «cineva» care să le recepționeze și să le plătească integral lucrarea. Citez din nou: «Ghinion!». Acei constructori află acum că-i costă mult mai mult refacerea, decât dacă ar fi lucrat bine de la început. Dar vina le aparține în exclusivitate, căci regulile existau și înainte, doar că nu le-au respectat, sperând că nu vor fi verificați. Vor primi zilele acestea notificarea de refacere cu termene clare și cu sancțiunile ce îi așteaptă în caz de nerespectare. Vorba ceea, «ursul nu joacă de bunăvoie». Ca atare, nicio lucrare nu va fi recepționată fără a fi 100% conformă. Dau asigurări publice că la recepții nu va mai exista vreun «cineva» tolerant și că toți trebuie să respecte regulamentul ad litteram”, a spus Horia Buhan, administrator public al Municipiului Baia Mare.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.