Reprezentanța Maramureș a Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Cluj, salută și o felicită pe Dana Buzura-Gagniuc pentru prestigiosul premiu obținut recent pentru volumul „BUZURA LA BERINȚA. Locul de unde n-a plecat niciodată” (Editura Școala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2024). Este vorba despre Premiul „Marian Papahagi”, decernat de Filiala Cluj a Uniunii Scriitorilor din România, secțiunea debut (ex aequo). Este un premiu care ne onorează pe toți cei care cugetăm cu gândul la literatură, la misterele ei. Într-o lume în care valorile sunt răsturnate, iată, vine și decantarea prin filtrul autorizat al scriitorilor consacrați de operă.
Am scris cu sinceritate despre această izbândă literară, mai ales că personajul principal al cărții, marele prozator Augustin Buzura, mi-a fost bun prieten, și în această calitate omenească pot depune mărturie mai aplicată. Reiau câteva păreri ale mele, scrise prin vreme, acum la primirea Premiului. Opinii despre autoare și personajul ei. În lumea literară din Nord, dar nu numai, satul Berința rimează cu numele marelui scriitor. Cum spuneam, am avut șansa să-l cunosc, să-i citesc cărțile și chiar să mi se confeseze în câteva interviuri. De fiecare dată, l-am întrebat: cum se răsfrânge spiritul satului în opera lui? Întotdeauna mi-a răspuns cu mijloace esopice, lăsându-mă să deslușesc singur realitatea trăită de autor și eventuale corespondențe cu arhitectura epică. Și am aflat.
Dar scriitorul mi-a spus o întâmplare petrecută într-o atmosferă împărătească. Ce a devenit o dimensiune esențială a acestei cărți. Era la Tokyo, în 22 septembrie 1998. Trebuia să deschidă Anul cultural românesc în Japonia. A făcut demersuri să schimbe data întâlnirii, dar la japonezi asemenea ceremonii nu se negociază. Dorea să fie acasă cu ai lui. În discurs, scriitorul a spus: „Eu vin dintr-un sat din Nordul României, Berința, locul de unde nu am plecat niciodată”. Erau de față prințul Hitachi, prințesa Hanoko, fostul premier Hata și multe alte personalități. După ce au aflat tâlcul afirmației lui Buzura, l-au lăudat. Mai târziu, japonezii s-au interesat ce reprezintă Berința pentru înaltul lor oaspete.
Da, satul natal! De unde au curs mai multe izvoare spre fascinanta operă a lui Buzura. Am fost și eu preocupat de oglinda în care se proiectează realitatea și ficțiunea la acest autor. Dar cartea Danei deschide un drum nou în cunoașterea locului în care s-a plămădit un suflet răzvrătit împotriva nedreptăților lumii. Acolo, la Berința, printre oameni și fapte, Augustin Buzura a deprins măsura lucrurilor și credința că numai adevărul ne face liberi. Astea, și multe altele de acest gen, le găsim zidite în romanele și publicistica lui.
Dana Buzura-Gagniuc vine prin această carte să stârnească ațipirea memoriei și să antreneze virtuțile mărturisirii, pentru a scoate la iveală tocmai izvoarele epicului. Jurnalistă cu talent, ea a depășit frontiera publicisticii și a trecut cu siguranță în zona captivantă a prozei memorialistice. A reușit un epic cu tâlc, făcând din marele prozator un personaj memorabil. Așa l-am perceput eu stând de veghe în acest volum. În jur se derulează Timpul care mângâie locuri și oameni, care țin pe umeri Cerul, casele și fac întâmplări care nu se uită. Unele dintre ele devin cărți. Cum este cea de față.
Dana Buzura a cules de pe pajiștea lumii din Berința acele fapte care nu se ofilesc, care vorbesc singure, care pot fi leac pentru viață. Două personaje reale din carte sunt cu destine complexe: au fascinația basmului, Mama Bună și Tata Moș, dar și proba unei realități istorice care au marcat și această zonă. Autoarea a avut răbdarea și harul de a asculta vocile memoriei celor din jur, pentru a ridica piramida epică. În prefața cărții, criticul literar Delia Muntean observă pe bună dreptate că: „Feliile de viață nu sunt recrutate aleatoriu și nici reproduse pur și simplu, în forma lor nudă, ci colorate afectiv. De altfel, contează mai puțin experiențele propriu-zise, cât freamătul interior stârnit prin recuperarea lor.”
Cu multă căldură natală, autoarea recuperează atmosfera unui timp revolut, cu personaje sortite povestirii, dar și întemeierii locului numit Berința, care sprijină prin destinul lor cuceritor, tocmai edificii radicale ale vieții. Viața aceea dură, dar și cu aura fericirii de deal și uliță. Așa s-au modelat, într-o vreme numai de ei știută, personaje care parcă așteptau să devină eroi ai unui arhaic adânc vorbitor. Și a venit Dana, le-a descifrat misterele, canoanele, credința și iubirile de sub umbra de nuc. Universul toponimic, farmecul onomastic, cu porecle duioase, viața școlii, frații, oameni din sat, care au marcat biografia scriitorului sunt izvoare care au consolidat un univers epic de referință. Din care s-au inspirat cu subtilă inteligență a povestirii și Augustin și Dana. Unchiul și nepoata.
Scrisorile lui Augustin către părinți sunt o avere memorialistică. Mă despart acum de fiorul subiectiv al acestui volum de excepție, care privește dintr-un unghi inedit devenirea unui mare scriitor și a lumii în care s-a născut. Meritul evident al Danei este iscusința, talentul, curiozitatea de a desface miracolul lumii în care s-a născut și a le preface în carte. Adică în durată, în probă de conștiință a datoriei, în farmec epic cuceritor. O carte alcătuită cu uneltele scriitorului. O spun pe propria răspundere. O carte care a trezit un mare interes și din pricina personajului, Augustin, dar și din fericita inspirație a autoarei. Presa literară a fost receptivă la valoarea cărții, publicând cronici entuziaste.
Dana a fost invitată la emisiuni care consacră cultura. Sincer, mă bucur că breasla scriitorilor din Nord se întărește cu valori confirmate de critică și cititori. Aștept toamna, când în livada cu prieteni vom culege rodul unei autoare inspirate. Că Dana a bătut la porțile literaturii. Și porțile s-au deschis!
