Conferință internațională în Baia Sprie pe teme de minerit

0
1107

Ziua Minerului din Baia Sprie nu a fost doar un prilej de distracție, ci a conținut și o latură culturală, legată de istoria orașului. Este vorba despre lansarea unui volum, dar și despre o conferință internațională.
„Am sărbătorit Ziua Minerului, ediția a 2-a, cu bucurie și entuziasm, alături de invitați de seamă și de băisprieni. Casa de Cultură a găzduit lansarea volumului Istoria Mineritului din Baia Sprie 1329-1948 și conferința pe teme de minerit la care a asistat un public numeros interesat de temele inedite legate de moștenirea istorică a orașului nostru. I-am primit alături de noi pe prietenii mineri din Slovacia și Ungaria și pe frații noștri, minerii din Băiuț. Alături de invitați și de membrii Asociației Mineritului Maramureșean din Baia Sprie am asistat la slujba ecumenică care a avut loc la Biserica romano-catolică și la parada asociațiilor partenere care a fermecat publicul prezent în centrul istoric al orașului nostru. Au fost momente solemne care vor rămâne mărturie peste timp și care au onorat comunitatea noastră. Mă bucur că am reușit să oferim și altceva în afară de momentele artistice, un eveniment la nivel internațional care onorează Baia Sprie și sper ca în viitor acestea să pună orașul nostru în rândul orașelor reprezentative în comunitatea europeană” – a precizat primarul Sebastian Alin Bîrda.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.