Piața tradițională ad-hoc din Maramureș, un moft și o minciunică? Nu peste tot

0
3820

Odată cu venirea toamnei, au reapărut pe alocuri mesele la drum, cu fel de fel. Ar trebui să fie ceva absolut firesc, să mergi prin sate, într-o plimbare și să revii cu produse sănătoase, abia culese din sere sau din cămări de oameni gospodari. Din păcate, legenda e una, așteptările sunt altele și depozitele de legume fructe en gros înfloresc.

Am parcurs câteva dintre „piețele” tradiționale cunoscute, ad-hoc. La Buciumi, de exemplu, ici-colo mere sau roșii, în rest horincă de vânzare, e mai puțin piață de legume ca odinioară cât de horinci și vinuri, tot mai rar oțet. La Cătălina, cu iertare, dar majoritatea produselor de pe tarabă sunt aceleași cu cele din piața engros, de la depozite. Evident se jură, „Poftiți/ Tessék”, solariile sunt în spate, dar… Nu la fel se petrece în Țara Lăpușului la Dămăcușeni, unde florile sau roșiile sunt chiar din grădini. Puține, dar sunt. O altă dezamăgire o oferă zona de legumicultori de pe Culoarul Someșului, de la Satulung spre Mireșu Mare, unde cei cu masa la drum cer prețuri „studiate”, mai mari ca-n supermarket că deh, sunt eco-bio-vegan, deși en gros le dau la prețuri minuscule. La tarabă, sunt maximale, o spun chiar unii dintre ei care nu înțeleg de ce nu reduc prețurile ca oamenii să se învețe să vină. În fine, o surpriză de o vreme o dă satul Nănești de pe Valea Izei, unde un grup de localnici a pornit solarii și culturi în câmp și stau cu mese la drum. Și aici se zvonește c-ar fi și produse de Polonia, dar clar nu ca la pod la Ardusat, unde romii sunt ei înșiși transportatori dinspre Polonia și Ungaria. La Nănești, primarul comunei, Teodor Ștefanca, ne spune că are acolo cam 15 producători, că a auzit zvonuri de gen, dar el crede că sunt produse locale și chiar are de gând să le facă promovare. „Sunt peste 15 solarii, plus culturi în câmp. Se ocupă, îi văd, trăiesc din asta. Gogoșari, capia, vinete, tot sezonul produc”.
Pe alocuri, primarii de comune simt potențialul înființării unor asemenea piețe. Au amenajat locuri și în anume zile, poți vedea mici piețe la Groși, Remetea Chioarului, Coaș, Săcălășeni etc. Cu legume, cu brânzeturi, evident, la prețul pieței, doar oricine are azi acces la aplicațiile supermarketurilor.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.