Două noi proiecte importante pentru Baia Mare devin realitate. Primăria a anunțat că a obținut finanțările pentru ele și urmează să semneze contractele. Ambele investiții au în centru dorința de a le oferi copiilor spații adecvate pentru diverse activități sportive sau educaționale.
Concret, este vorba despre ”Centrul multifuncțional cultural sportiv Lacul Bodi Ferneziu”, a cărui valoare se ridică la peste 15 milioane de lei, din care aproape 12 milioane reprezintă finanțarea nerambursbilă din fonduri europene. Investiția presupune inclusiv reabilitarea și dotarea cabanei de pe marginea lacului, care va servi drept centru multifuncțional pentru activități sportive și culturale. ”Practic, facem mai mult decât să readucem la viață și să redăm băimărenilor o veche perlă a orașului. Peste 260 de copii vor beneficia aici de activități recreative, ateliere de creație, activități de educație non-formală, ateliere de astronomie și servicii sociale, conform proiectului”, au spus cei din administrația municipiului. Al doilea proiect pentru care s-a obținut finanțarea este ”Centrul multifuncțional cultural sportiv SportTin”, care se va construi în cartierul Vasile Alecsandri, și care va fi dedicat tot tinerilor și copiilor. Copiii vor beneficia aici de activități recreativ-sportive, de la fotbal, handbal, baschet, biliard, ping-pong, jocuri logice și de strategie, la activități cultural-educative precum sunt ateliere de creație, lectură, proiecții de filme și documentare. De asemenea, vor fi organizate tabere școlare și sesiuni de consiliere socială și educațională, menite să contribuie la integrarea lor armonioasă în comunitate și la creșterea șanselor de reușită școlară. Valoarea totală a acestui proiect este de aproximativ 14 milioane de lei, din care peste 11 milioane reprezintă finanțarea nerambursabilă din fonduri europene. Ambele proiecte se derulează prin Direcția de Asistență Socială Baia Mare. Contractele de finanțare pentru ambele proiecte sunt asigurate prin Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021-2027. După semnarea finanțărilor, primăria va demara procedurile de achiziție publică și, odată finalizate și aceste etape, se va da startul lucrărilor efective. Pentru ambele proiecte, perioada de implementare este de 48 de luni.