La Spitalul de Pneumoftiziologie Baia Mare urmează să fie redus numărul de paturi pentru pacienții de tuberculoză. În ultimii ani, numărul pacienților cu această afecțiune a scăzut, motiv pentru care se impune o modificare de structură, explică conducerea unității spitalicești.
„În momentul în care am făcut o analiză a adresabilității în cazul spitalului, datele statistice arată că, în ultimul an și jumătate, adresabilitatea către partea de dispensar TB (.n. red. tuberculoză) este mai mică față de anii trecuți. Rata de utilizare a paturilor în secțiile în cadrul cărora se află compartimentul de TB a scăzut și atunci am discutat cu medicii și am ajuns la concluzia că trebuie să facem ceva, pentru a nu ajunge în situația în care să ni se taie paturile, aici afectând partea de personal, pentru că ar trebui să reducem personalul. De aceea am hotărât să transformăm o parte din paturile de TB, în alte specialități”, a declarat Mădălina Cîmpean, managerul Spitalului de Pneumoftiziologie Baia Mare.
În timp ce pe partea de tuberculoză adresabilitatea scade, pe alte secții numărul de paturi este insuficient. Un astfel de exemplu este cazul Secției de îngrijiri paliative, unde există mereu pacienți în așteptare.
„La îngrijiri paleative de la 25 de paturi ne dorim să avem 40, la partea de recuperare medicală respiratorie unde avem adresabilitate mare, astăzi avem 15 paturi și ne dorim să avem 20. Avem în structură 5 paturi de oncologie, care încă nu sunt autorizate din cauza lucrărilor de reabilitare care sunt în desfășurare. Aici am hotărât să punem mai multe paturi, respectiv 10 paturi de spitalizare continuă oncologie și 10 paturi de spitalizare de zi oncologie. Aici o să avem 2 medici. Deocamdată atât am hotărât. Să vedem dacă primim aprobarea ministerului. Normal, până la finalul anului noi sperăm să avem aprobată noua structură a spitalului, dar ne încurcă procesul de reabilitare. Degeaba avem aprobarea dacă nu ne putem desfășura activitatea, pentru că nu primim acordul Direcției de Sănătate Publică”, a explicat Mădălina Cîmpean.






























