Prezența noastră în Europa și-n lume, azi. Nu foarte măgulitoare

0
46

Dacă vă imaginați că o să facem iar flic-flacuri sugerând ce fac românii noștri în Europa și-n lume, vă înșelați. Nu o să comentăm nici măcar a câta oară NU ia premiul Nobel pentru literatură Cărtărescu al nostru. Ne vom apleca iar și iar asupra statisticilor europene interesante, pentru că ne dau o interesantă imagine asupra noastră. Mai țineți minte poveștile acelea…cu câți ani în urmă suntem noi față de lumea civilizată? Păi să vedem, să nu luăm de bun șabloanele altora ori bancurile.
La capitolul populație îmbătrânită, în ciuda presei alarmiste, nu stăm chiar atât de rău. Topul e condus de Vatican cu o medie de vârstă de 55,4 ani, urmat de Monaco, Italia, San Marino, Grecia etc. Noi, România, suntem pe loc 20 de la coadă, dintre „tineri”, cu media de 42,2 ani. Nu la fel de bine stăm în topul consumului de tutun din Europa, suntem la 30%, ne depășesc doar Bulgaria, Serbia, Franța, Ungaria și Slovacia. Tot performanți suntem și la consumul de bere…cu 107 litri pe cap de locuitor/an. Ne bat Austria, Elveția, Polonia și Germania doar. Dar să venim în zona noastră, a influenței media. Câtă încredere au europenii în mass media oficială? Dar românii? Media europeană e de 39%, dar finlandezii „cred presa” 67%, irlandezii 51%, nemții 45%, polonezii 47%. Noi suntem mai la coadă, nu foarte măgulitor nici pentru presă nici pentru cititori, cu 26%!! Sub noi doar Ungaria, Grecia, Slovacia.
Dar să revenim în zona confortului. La consumul de carne, suntem pe la mijloc, cu 65 kilograme de carne pe locuitor/an. Ne bat Polonia cu 88 kilograme, Spania cu 99, Austria cu 87, alții. De fapt, ne bat cam toți în afară de fosta Yugoslavie, de Bulgaria și de Ucraina cea năcăjită. Un top șocant este cel al celei de-a doua religii din fiecare țară europeană. Cu mici excepții la Belarus, Ungaria, Moldova unde a doua religie e iudaismul, a Islandei cu neopăgânismul, a Turciei, plus Muntenegru și Albania unde creștinismul e a doua religie, în toată Europa inclusiv România, cea de-a doua religie este…Islamismul! Dar hai să fim și lideri de top, nu? La numărul de proprietari de pisici din Europa, România e campioană, cu 48% din locuințe ce dețin pisică!!! Ne urmează Polonia, Letonia, Rusia, iar la cealaltă extremă sunt Grecia cu 13%, Spania cu 17%, Slovacia cu 15%. Un alt top în care nu stăm tocmai rău e al medicilor generaliști per suta de mii de locuitori. Domină Austria cu 146, Franța cu 137, Olanda cu 183, Portugalia cu 304! Noi avem 79,5 medici generaliști/suta de mii de locuitori, dar alții gen Grecia, au 45. Bulgaria 59. Ungaria 68. În fine, un act de restitutio. Scriam într-un text de probabilitatea să fi fost români pe Titanic, în 1912. Nu, români nu. Au fost 223 din Marea Britanie, 33 din Bulgaria, dar si 41 din Austro-Ungaria cu tot cu Ardealul pe-atunci! Cum ar veni, puteau fi! Și încheiem cu o performanță…credem. La consumul de cartofi pe locuitor/an, lideri sunt Belarus cu 170 de kilograme, urmat de Ucraina, Polonia și România cu 100, iar la coadă sunt Malta, Bulgaria și Cipru, ultimii cu 15 kilograme/om/an. Nu știți ce pierdeți!!!! Și am mai avea două cifre de pus în paralel: în 1889, speranța de viață în România era de 42 de ani, în Ungaria de 37,3, în Rusia 31,9 etc. În 2023, speranța de viață în România e de 75,9 ani, de 77 de ani în Ungaria, 73,2 în Rusia, cu recorduri de peste 80 de ani în Anglia, Spania, Portugalia, Grecia, Italia, țările nordice, Germania etc. Așa cum bine a constatat Neil de Grasse Tyson, om de știință și astrofizician, atunci se mânca mai sănătos ca acum, era mai curată apa, nu era poluare. Diferența uriașă stă în medicină și-n știință…

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.