Sâmbătă, în etapa 7: CSM Târgu Jiu – CS Minaur Baia Mare

0
24

Fetele de la CS Minaur Baia Mare joacă în etapa 7 a Ligii Florilor la CSM Târgu Jiu, deplasare de unde speră să se întoarcă cu toate punctele. Partida se va consuma sâmbătă, începând cu ora 11.00, în Sala Sporturilor din Târgu Jiu.
Gazdele de mâine se poziționează înaintea acestui duel pe locul 9, cu doar 4 puncte, context în care confruntarea nu va fi deloc ușoară pentru băimărence. CSM Tg. Jiu revine acasă după un eșec usturător la SCM Râmnicu Vâlcea, restanță pe care au pierdut-o cu 40-18. Minaur stă mai bine în clasamentul intermediar al Ligii Florilor, pe locul 6, cu 6 puncte, iar handbalistele noastre sunt decise să contabilizeze a patra victorie stagională.
Dacă comparăm strict locurile din ierarhie ale celor două, Minaur pleacă cu prima șansă la victorie, însă lucrurile pot sta cu totul altfel în teren. Cert este faptul că ambele combatante au nevoie de puncte, iar în aceste condiții mizăm pe un meci echilibrat, sperăm că și spectaculos.
Meciul de la Târgu Jiu va fi oficiat de un cuplu brașovean, format din G. Dudău și R. Dudău, iar observator federal este V. Vicea din București.

Program etapa 7

Vineri, 24 octombrie: CSM Galați – HC Dunărea Brăila (ora 17.00).
Sâmbătă, 25 octombrie: HC Zalău – CSM Slatina (ora 11.00); CSM Târgu Jiu – CS Minaur Baia Mare (ora 11.00); CSM Corona Brașov – Rapid București (ora 17.30, Pro Arena).
Duminică, 26 octombrie: SCM Universitatea Craiova – SCM Râmnicu Vâlcea (ora 17.30, Pro Arena).
În devans: Gloria Bistrița – CSM București 28-29.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.