Joi, 30 octombrie, în jurul orei 18.50, polițiștii din Borșa au fost sesizați prin apel unic de urgență 112 cu privire la efectuarea unui transport de material lemnos, fără documente legale de proveniență.
În temeiul sesizării, polițiștii s-au deplasat la locul indicat în sesizare, unde, din primele verificări au stabilit că pe strada Florilor, pe marginea părții carosabile, se află un autocamion încărcat cu cantitatea de 14,47 metri cubi de material lemnos, pentru care nu ar fi fost emis aviz de însoțire.
Întreaga cantitate de material lemnos a fost ridicată în vederea indisponibilizării și predată în custodia Ocolului Silvic Borșa.
De asemenea, autocamionul a fost ridicat în vederea indisponibilizării.
Polițiștii au întocmit un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de transport cu orice mijloace de transport al materialelor lemnoase.






























