O băimăreancă este cercetată după ce a distrus oglinzile retrovizoare ale unor autoturisme

0
55

Marţi, 3 septembrie, în urma unui apel prin 112, un bărbat semnala faptul că o femeie a distrus oglinzile retrovizoare ale mai multor autoturisme parcate.
Poliţiştii Biroului de Ordine Publică din Baia Mare s-au deplasat de urgenţă pe strada Motorului. La faţa locului au fost găsite două autoturisme, aparţinând unor persoane diferite, care prezentau urme de distrugere. Prejudiciul a fost estimat la valoarea de 1.000 lei.
Poliţiştii au demarat activităţile specifice în vederea identificării persoanei care a comis faptele, reuşind să o identifice la cîteva ore. Este o tânără, de 21 de ani, din Baia Mare.
Poliţiştii au dispus internarea sa pentru o evaluare medicală, au întocmit dosar penal şi continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de distrugere.

În Baia Sprie
A găsit un portofel, însă a fost prins înainte de a cheltui banii

Banii pot fi o tentaţie şi poate că nu le este tocmai uşor celor care găsesc sume consistente sau bunuri de valoare să aleagă calea legală, şi morală, de a-i restitui proprietarului sau de a-i duce la poliţie.
În judeţ au fost mai multe cazuri care au demonstrat spiritul civic al maramureşenilor în astfel de situaţii, însă un bărbat a ales varianta ilegală. A fost prins la scurt timp de poliţişti, iar acum este cercetat.
Mai exact, marţi, 3 septembrie, poliţiştii au fost sesizaţi că un bărbat, domiciliat în comuna Şişeşti, şi-a pierdut portofelul pe strada Microraion Vest, din Baia Sprie. Victima a declarat că avea 1.000 de lei şi acte personale.
Poliţiştii din Baia Sprie au demarat de îndată activităţi specifice în vederea identificării persoanei care l-a luat şi recuperării prejudiciului. În câteva ore a fost identificat şi găsit un bărbat, de 54 de ani, asupra căruia a fost găsită suma de 950 lei. Acesta a precizat că, după ce a găsit portofelul a luat banii, iar actele le-a aruncat.
Poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de însuşire a bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor.

Atenţie la metoda de înşelăciune „acoperişul” sau „burlanul”!
– Fiţi prudenţi la cine apelaţi pentru a vă face reparaţii! –

Ofertele de reparaţii ale acoperişurilor, jgheaburilor sau burlanelor de la casă, la preţuri extrem de atractive, vă pot transforma în victime. Poliţiş­tii specializaţi în investigarea criminalităţii economice din cadrul IPJ Maramureş au fost sesizaţi recent despre un astfel de caz.
În principiu, ţintele celor care fac astfel de reparaţii sunt oamenii în vârstă. Modul de operare e simplu: necunoscuţii se prezintă extrem de convingător, sunt amabili și îi fac potenţialei victime o ofertă de nerefuzat. Ca să fie şi mai convingători spun că ei execută toată lucrarea. Însă plata stabilită iniţial se transformă pe parcurs, oamenii fiind presaţi sau ameninţaţi să achite la final sume mult mai mari.
Acordaţi maximă atenţie persoanelor care bat la uşă, cu diferite oferte! Nu vă lăsaţi convinşi de aşa – zişi meşteri pentru a vă efectua diferite lucrări, nu au cele mai bune intenţii! Atunci când aveţi nevoie de reparaţii nu apelaţi la persoane îndoielnice, întrucât puteţi rămâne fără sume mari de bani. Dacă simţiţi că sunteţi constrânşi, apelaţi de îndată poliţia!

Evaziune fiscală
Percheziţii în Maramureş

Poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş, efectuează 140 de percheziții în județele Mureş, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Braşov, Brăila, Buzău, Cluj, Covasna, Dâmboviţa, Galaţi, Maramureş, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu şi Vâlcea, într-un dosar de evaziune fiscală.
Din cercetări a rezultat faptul că, în perioada 2017-2019, reprezentanţii unor societăţi comerciale din Mureş şi Braşov, având ca obiect de activitate construcţii, ar fi valorificat deşeuri feroase şi neferoase provenite din demolarea unor imobile şi ar fi construit hale metalice fără documente legale.
De asemenea, ar fi efectuat operaţiuni comerciale cu animale vii fără a fi înregistrate în contabilitate şi fără respectarea documentelor privind trasabilitatea acestora.
Au fost puse în executare 10 mandate de aducere faţă de persoanele bănuite de săvârşirea infracţiunilor.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.