Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș deține o bogată și variată colecție de port popular din toate zonele etnografice ale Maramureșului, dar și din Țara Oașului.
În expoziţiile de pe plan local şi din ţară, oficialii muzeului au ales să spună povestea obiectelor din lada de zestre.
“În vremurile de demult, ca și în zilele noastre, pentru orice tânără fată, ziua nunții era una specială, în care dorea să fie cea mai frumoasă dintre toate fetele din sat. Între piesele costumului tradițional pe care mireasa îl pregătea pentru nuntă, cămașa era cea mai importantă, bogăția de motive decorative cusute pe aceasta reliefând priceperea și îndemânarea tinerei fete. După ce data nunții era stabilită, tânără fată începea lucrul la cămașa de mireasă, pentru realizarea căreia era nevoie de luni de muncă. Cămaşa cu mărgele propusă în cadrul proiectului «Obiecte de poveste» provine din localitatea Șomcuta Mare, Țara Chioarului și datează de la mijlocul secolului XX. Regional, cămașa este cunoscută sub denumirea de spăcel”, a relatat managerul Muzeului Judeţean de Etnografie şi Artă Populară Baia Mare, Monica Mare.