CS Minaur Baia Mare – Dinamo București 33-26 (16-14)
CS Minaur Baia Mare a câștigat confruntarea din ultima etapă, din Sala Polivalentă „Lascăr Pană”, contra campioanei Dinamo București – 33-26 (16-14), și a încheiat campionatul Ligii Zimbrilor pe poziția 4, eligibilă pentru participarea în cupele europene.
Succes posibil și datorită faptului că Dinamo nu a mai prea fost interesată de ultimele două jocuri, permițându-le câtorva jucători de bază să plece mai repede în vacanță. Nu s-a dat la o parte, dar pur și simplu nu au tratat meciurile cu Turda și Minaur cu maximă responsabilitate.
Înaintea începerii jocului, conducerea clubului a oferit cadouri celor patru jucători care se vor despărți în această vară de Minaur – Hayder Al Khafadji, Marcus Dahlin, Ivan Burzak și Tomas Cip.
A existat și la Dinamo o despărțire, cea a antrenorului de portari, băimăreanul Răzvan Pop, care din vară va reveni acasă și va deveni managerul clubului Minaur.
Meciul de sâmbătă seara a fost la discreția echipei noastre, care a rulat tot lotul avut la dispoziție și în care s-a evidențiat Tudor Botea, cu 12 goluri marcate, jucător care și-a pus amprenta asupra rezultatelor din această stagiune, cum la fel ne dorim să o facă și pe viitor sub culorile Minaurului.
Dinamo este campioana României și probabil va evolua în Liga Campionilor, în funcție de decizia federației internaționale, AHC Potaissa Turda va fi angrenată în European League, și cel mai probabil – HC Buzău și CS Minaur Baia Mare, vor participa în European Cup.
Sala Polivalentă “Lascăr Pană”. Spectatori, aproximativ 800. Arbitri: Radu Iliescu – Doru Pascu Manea (București). Observator FRH: Adrian Eremia (Târgu Jiu). Aruncări de la 7 m: 7-5 (transformate: 5-4; au ratat: Kotrc, Botea, respectiv Akimenko). Minute de eliminare: 4-10.
CS Minaur Baia Mare: Al Khafadji (7 intervenții), Sîncu (2 intervenții) – Nagy 2, Chiș, T. Botea 12 (4 din 7 m), Racolța, China 1, Cumpănici 2, Dahlin 2, Kotrc 5 (1 din 7 m), Cip, Burzak 1, Vl. Pop 1, E. Pop 1, Da Silva Mollino 4, Fotache 2. Antrenori: Adi Popovici, Iulian Alexandru, Mihai Bușecan.
Dinamo București: Cupara (5 intervenții, a apărat un 7 m), Cozmaciuc (6 intervenții, a apărat un 7 m), Iancu (nu a jucat) – Stanciu 5, C, Dedu 2, Negrilă, Blazejewicz 1, Șomlea, Suciu 2, Buguleț 1, Negru 3 (1 din 7 m), Lopes Gomes 4, Pascual Garcia 1, Akimenko 6 (3 din 7 m), Lumbroso, Militaru 1. Antrenori: David Davis Camara, Jordi Giralt Albericht, Sebastian Bota, Răzvan Pop.
Rezultate ultima etapă: CSM Făgăraș – CSM București 23-29; HC Buzău – SCM Politehnica Timișoara 36-29; CSM Constanța – CSM Focșani 36-25; CS Minaur Baia Mare – Dinamo București 33-26; AHC Potaissa Turda – CSM Bacău 42-31; CSU Suceava – CSM Odorheiu Secuiesc 33-26; CSM Vaslui – Steaua București 28-25.