Până în 9 octombrie, coregrafa franceză Marlène Rostaing susține la Teatrul Municipal Baia Mare un workshop care se va finaliza cu spectacolul multidisciplinar „Chestionarul lui Proust”, produs de Asociația Thespis, în parteneriat cu instituția teatrală băimăreană. „Coregrafă, actriță, autoare, compozitoare, dramaturgă și regizoare, Marlène Rostaing este o artistă căreia îi place să lucreze cu toate formele posibile. A început gimnastica la vârsta de 4 ani, iar în 1994, în urma unei accidentări, s-a orientat spre teatru”. Spectacolul „Chestionarul lui Proust” va avea premiera în 26 octombrie, de la ora 19, în sala studio a Teatrului Municipal Baia Mare. Coordonatorii acestui proiect sunt coregraful Nicanor de Elia și regizorul Radu Dinulescu.