Munca … temporară

0
373

În Codul Muncii, există un capitol privind munca temporară şi au apărut şi la noi firme ce recrutează forţă de muncă temporară, care încheie contracte de muncă temporară, totul este … temporar, punînd şi mai multă presiune pe lucrători, fără să ţină cont de natura lor psihologică. Codul a fost aprobat în 2003, modificat de treizeci şi patru de ori, republicat în 2011, dar tot nu este bun, tocmai pentru că neglijează omul, acest factor fragil şi … temporar.

Psihologii din întreprinderi îi selectează pe cei mai apţi candidaţi să facă faţă sarcinilor de serviciu. Sindicatele sînt excluse, ar fi un cui înfipt în coapsa patronatelor. Salariatul este intervievat şi angajat pe o perioadă de probă de trei luni, timp în care este urmărit dacă munceşte cum i s-a spus. Fără nici o justificare, după ce trece acest timp, firma poate rezilia unilateral contractul individual de muncă. Efectul este un du-te – vino al forţei lucrătoare, într-o selecţie continuă, angoasantă. Rezistă la uzura accentuată doar cei mai capabili să îndeplinească perfect sarcinile de serviciu. Ceilalţi sînt ejectaţi din piaţa muncii. Pe angajatori nu-i preocupă aceste „amănunte”, nici problema esenţială a satisfacţiei la locul de muncă. Omul este considerat obiect al managementului resurselor umane, destinat să îmbunătăţească productivitatea. Natura psihologică a indivizilor umani nu stă în atenţie, mai importante sînt obiectivele de producţie decît valorile şi sensurile ce înconjoară omul.

Munca este necesară pentru supravieţuirea societăţii, nimeni nu poate fi obligat să muncească, deşi cu toţii avem acest drep constituţional. Politica muncii este discriminatorie, diviziunea operaţiilor pe faze cu o accentuată specializare transformă serviciul într-o activitate dificilă, asemănătoare cu a roboţilor. Omul are suflet, nu poate să facă la nesfîrşit aceleaşi operaţii pe fluxul tehnologic, munca repetitivă nu îi dă satisfacţie, seamănă mai mult cu cea forţată, cele opt ore de muncă fără pauze devin tot mai dificile, pe măsură ce eul lucrătorului se îndepărtează de sine. Ceauşescu îi obliga pe oameni să muncească fără condiţii, azi salariaţii au dreptul să negocieze contractul individual de muncă, să ceară consensualitate şi bună-credinţă. Găseşti undeva aşa ceva?!

Salariatul este „persoana fizică” – nu se vorbeşte în lege de om, psihologia acestuia nu contează – care prin semnarea contractului individual de muncă se obligă să presteze o muncă precizată şi normată la un ritm normal de lucru, sub autoritatea unui angajator. Cu alte cuvinte, salariatul este obligat să execute sarcinile primite, dacă vrea salariul negociat. Chestiunea este delicată, înţelegem, dar Codul Muncii are faţa întoarsă spre angajatori şi ar trebui să fie echidistant.

Jurisdicţia încearcă să salveze situaţia, conflictele de muncă de regulă sînt tranşate de judecători în favoarea salariaţilor, însă prea puţini ajung să-şi dea patronul în judecată pentru încălcarea legii, cu toate că soluţionarea cauzelor privind contractul individual de muncă este scutită de taxe judiciare şi se judecă în maximum 15 zile, iar hotărîrile sînt definitive şi executorii.

Patronii sînt în acest fel invitaţi să aprecieze mai mult climatul de stabilitate şi pace socială, fiind obligaţi de lege să se consulte şi să dialogheze permanent cu salariaţii, pentru a fi cu adevărat oameni!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.