Rugăciuni pentru ploaie

0
470

Suntem în binecuvântatul post al Adormirii Maicii Domnului, prilej de cercetare interioară a fiecăruia dintre noi, cercetare ce este bine a fi completată prin post, rugăciune şi fapte bune.
Potrivit bunei rânduieli, în această perioadă de post se săvârşeşte în fiecare biserică din parohii şi din mănăstiri slujba Paraclisului Maicii Domnului, slujbă la care îi îndemnăm pe cât mai mulţi credincioşi să participe, mai cu seamă în aceste zile când este nevoie de mai multă nevoinţă sufletească, dar şi de mai multă rugăciune pentru ca Dumnezeu să reverse ploaia atât de necesară vieţii noastre.
De aceea, preoţii şi monahii sunt rugaţi, ca alături de credincioşi, la sfârşitul Paraclisului, să facă rugăciuni către Dumnezeu şi Maica Domnului ca să trimită ploaie peste toată ţara noastră, greu încercată de temperaturi ridicate şi secetă prelungită.

Biroul de presă al Episcopiei Ortodoxe a Maramureşului şi Sătmarului

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.