Despăgubiri pentru pierderile cauzate de secetă

0
466

Este posibil ca în perioada următoare să apară o schemă de ajutor de stat pentru fermierii ale căror culturi agricole au fost afectate de seceta puternică din anul acesta. Ministerul Agriculturii monitorizează situaţia din teren. Pentru a putea veni în sprijinul fermierilor, au fost solicitate de la primării situaţiile cu suprafeţele afectate de secetă. După centralizarea şi analiza acestora, direcţiile agricole judeţene vor transmite raportul către minister. Ulterior, va fi găsită o soluţie pentru a veni în sprijinul fermierilor afectaţi de secetă, cel mai probabil printr-o schemă de ajutor de stat. Există însă şi oportunităţi de finanţare prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020, în vederea refacerii infrastructurii secundare de irigaţii. Prin Sub-măsura 4.3 – Sprijin pentru investiţii în infrastructură, legate de dezvoltarea, modernizarea şi adaptarea sectoarelor agricol şi forestier – componenta irigaţii, din noul PNDR, se pot accesa în anul acesta 218 milioane de euro pentru proiecte care vizează refacerea infrastructurii secundare de irigaţii. Pentru întreaga perioadă de programare, bugetul alocat pentru asemenea investiţii se ridică la 435 de milioane de euro. dar pentru a accesa fondurile nerambursabile este nevoie de cofinanţare şi de proiect.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.