În Baia Mare, timp de două zile, Conferinţă Naţională cu participare Internaţională

0
1047

Asociaţia Autism Baia Mare a marcat 7 ani de activitate, prin Conferinţa Naţională cu participare Internaţională „Acceptă-mă aşa cum sunt – despre abilitate şi dizabilitate”. Evenimentul, aflat la cea de-a treia ediţie, a reunit peste 150 de participanţi, atât din rândul profesioniştilor care vin în contact cu copiii cu tulburări de dezvoltare, cât şi părinţilor.
S-au adus în atenţia participanţilor teme de discuţie legate de provocări ale muncii şi convieţuirii cu copiii cu tulburări de dezvoltare şi totodată s-au propus modele de bună practică.
Printre temele abordate, atât în sesiunile de plen, cât şi în cadrul  workshop-urilor, se numără:  utilizarea video modelling-ului în autism, managementul stresului la copii şi adulţi, epuizarea la profesionişti sau „drumul” limbajului. Conferinţa a reunit specialişti din ţară şi străinătate în domeniul serviciilor sociale destinate persoanelor cu dizabilităţi: Dawn Hoffman, terapeut ocupaţional din Statele Unite ale Americii, Christos K. Nikopoulos PhD, fondator şi director Autism, Consultancy Services Ltd din Londra, Marea Britanie, Mihaela Stan, preşedintele Asociaţiei Puzzle România şi drd. Mariana Arnăutu – manager programe educaţionale World Vision Bucureşti, Cristina Costescu – doctor în psihologie, Eva Bartok, preşedintele Asociaţiei Române pentru Copii Dislexici – Tg. Mureş, Beatiana Cioacă, logoped, Bucureşti.
autism2Conferinţa a fost organizată în cadrul proiectului „Servicii Sociale Integrate- Asistenţă şi Intervenţie în Tulburările de Dezvoltare”, proiect implementat în perioada 1 martie 2015 – 30 aprilie 2016, în parteneriat cu DGASPC Maramureş, finanţat prin granturile Spaţiului Economic Eu 2009-2014, în cadrul Fondului ONG în România.
Dintre temele abordate la conferinţă, amintim: „Îmbunătăţirea autoreglării” (Dawn Hoffman, terapeut ocupaţional, SUA), „Drumul limbajului” (Beti-Ana CIoacă, logoped, Bucureşti), „An outline of video modelling în autism” (Christos K. Nikopoulos PhD, BCBA-D), „Intervenţii validate ştiinţific în TSA: de la design la implementare” (Cristina Costescu, doctor în psihologie, Cluj-Napoca), „Consilierea părinţilor şi a cadrelor didactice – paşi esenţiali pentru acceptare şi intervenţie” (Mihaela Stan-preşedinte Asociaţia Puzzle România şi Drd. Mariana Arnăutu-manager programe educaţionale, Bucureşti), „Epuizare profesională (burnout-ul)” (Eva Bartok), Proiectul „Search TSA” (Mihaela Griga, psiholog Autism Baia Mare), urmate de discuţii şi concluzii.
În cadrul celei de-a doua zi a Conferinţei s-au organizat workshop-uri pe teme precum „Meloterapia ca formă de comunicare şi interacţiune non-verbală” (Anca Cîmpean, Autism Baia Mare), „Strategii personale de prevenire a epuizării profesionale” (Eva Bartok), „Supporting the Development of Self-Regulation” (Dawn Hoffman), „Intervenţii validate-ştiinţific în TSA: de la design la implementare. Aplicaţii în terapia bazată pe roboţii sociali” (Cristina Costescu), „Managementul stress-ului la copii şi adulţi” (Mihaela Stan şi Mariana Arnăutu).
În cadrul Conferinţei s-a lansat  Ghidul de supravieţuire intitulat „Tulburările de dezvoltare pe înţelesul tuturor”, broşură realizată în cadrul proiectului „Servicii Sociale Integrate – Asistenţă şi Intervenţie în Tulburări de Dezvoltare”.
Proiectul „Asistenţă şi Intervenţie în Tulburări de Dezvoltare” propune îmbunătăţirea abilităţilor de viaţă a 120 de copii cu tulburări de dezvoltare şi comportament proveniţi din Maramureş, prin dezvoltarea unui pachet de servicii sociale moderne şi eficiente de depistare, intervenţie personalizată, monitorizare şi evaluare. Se adresează de asemenea şi unui număr de 120 de părinţi sau tutori ai acestor copii, cu scopul de a-i ajuta în gestionarea corectă şi eficientă a terapiilor recomandate celor pe care îi au în grijă.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.