Jurămîntul de la Passau

În ultima vreme auzim tot mai mult despre Juncker. O mare parte dintre cei care-i aud  numele nu prea ştiu ce hram poartă. Domnul Jean-Claude Juncker este un politician creştin-democrat din Luxemburg, unde a fost timp de 18 ani premier. Deşi a demisionat din funcţie în urma unui scandal politic, anul trecut a fost ales de Parlamentul European în funcţia de preşedinte al Comisiei Europene. Om mare, cum s-ar spune pe la noi. De aceea tot ceea ce spune este luat în seamă. El a împărţit numărul imi­granţilor. Care a pus pe foc multe guverne din Europa. Săptămîna trecută a făcut o declaraţie surprinzătoare. Care a redus la tăcere mulţi lideri europeni. Nici pînă astăzi nu s-au dezmeticit. Să ascultăm fraza aprinsă: „Trebuie, să spun deschis, să îi tratăm pe ruşi cu respect. Ştiu din conversaţiile mele cu Putin că nu acceptă fraze ca cea în care Barak Obama a spus că Rusia este o putere regională”. Ce vrea să însemne asta? Nu vorbim aşa despre Rusia. Cu alte cuvinte, domnul Juncker cere ca relaţiile cu Rusia să fie îmbunătăţite, iar Statele Unite nu pot dicta în Europa. Ceea ce a spus preşedintele Comisiei Europene la Passau este tocmai ce gîndesc unii lideri (ori foşti lideri) europeni cu influenţă în Europa. Cu precădere din Germania şi Franţa. Nu este nici un secret că doi foşti cancelari germani, Gerhard Schroder, bun prieten cu Putin, şi Helmut Schmidt au criticat dur sancţiunile aplicate Rusiei ca urmare a agresiunii în Ucraina. Cucerirea Peninsulei Crimeea este binecuvîntată cu tăcere de mulţi lideri europeni. Atlasul Larousse pe anul viitor plasează Crimeea în componenţa Federaţiei Ruse. Manualele editate de Universitatea din Oxford arată că peninsula face parte din Federaţia Rusă. Proteste ucrainene zadarnice. Nu mai avem orizont de încredere.
Un europarlamentar român se întreabă: în numele cui a jurat Juncker vasalitate Rusiei la Passau? Se aud voci de genul: nesimţirea şi aroganţa vin de petrecanie unei Europe care iese din istorie ruşinos şi se aşază cuminte în poala Rusiei. Românul Ungureanu, o voce răspicată, apasă pe ideea că partea ponosită şi decupabilă a Uniunii Europene – Europa de Est – este o viitoare pradă, cum a fost în trecutul apropiat. Adică ce nu se poate islamiza se poate rusifica. Cam mult mi se pare. Dar ce e mult în istorie? Doar mai zilele trecute, preşedintele Franţei vorbea despre datoriile morale ale Estului. Doamna cancelar nu are aderenţă la felul nostru de a fi. Mai ales al românilor. Dar se vede că este sensibilă la mofturile ruşilor. Acum am aflat mai în amănunţime despre conducta care trece prin Baltica şi duce gaz din Rusia direct în Germania. Un cunoscător din zonă mi-a spus că Rusia poate tăia oricînd gazul pentru Europa de Est fără să-i deranjeze pe nemţi. Sînt invocate companiile private care nu ar avea legătură cu politica. Să o creadă Goethe! Noi ce facem? Ne uităm la televizor şi înghiţim în sec. Evocăm din nou fatalitatea? Cert este că o simţim la schimbări majore pe continent. Cred că ceva se întîmplă la Bruxelles, iar România nu participă la ceea ce se întîmplă. Nu avem opinii? Nu ne întreabă nimeni? În ţară, politicienii se întrec în ironii fără morală. Sînt preocupaţi de alegeri. Ţara aşteaptă un răspuns de la ei. Preocuparea este tronul Bucureştilor. Sînt preocupaţi de revenirea lui Băsescu în politică! Nici o reacţie. Jurămîntul lui Juncker de la Passau va face istorie. Declaraţia lui mă pune pe gînduri. Reprezintă vîrful piramidei comunităţii din care fac şi românii parte. Din Răsărit ruşii ne ameninţă pentru baza Deveselu. Să ne fie teamă? Unii zic că nu. Avem acord cu SUA. Care sînt departe, iar alţii, mult mai aproape. Oricum, la Passau s-au făcut afirmaţii care pot schimba faţa Europei. Dacă e jurămînt, se vor aprinde noi focuri în Est. Să fie o nechibzuinţă?