Contribuabilii cu datorii restante la buget pot cere ANAF amânarea sau anularea unor plăţi

0
499

Persoanele fizice şi firmele vor putea solicita Fiscului şi direcţiilor de specialitate din Finanţe care stabilesc obligaţii de plată, printr-o cerere scrisă, să li se amâne sau anuleze plata penalităţilor de întârziere şi dobânzilor aferente datoriilor la bugetul de stat de până la 30 septembrie.

Guvernul a aprobat prin Ordonanţa nr. 44/2015 posibilitatea de anulare a penalităţilor de întârziere, precum şi a unei cote de 54,2% din dobânzi pentru toţi contribuabilii persoane fizice, persoane juridice sau alte entităţi fără personalitate juridică care datorează obligaţiile de plată la bugetul general consolidat, fără nici o discriminare, dacă îndeplinesc condiţiile impuse de lege.
Adoptarea acestor măsuri a avut ca scop, în principal, creşterea economică prin sprijinirea contribuabililor aflaţi în dificultate şi care nu au fost în măsură să acceseze o eşalonare la plata obligaţiilor fiscale restante.
Astfel, persoanele fizice şi firmele care aveau la 30 septembrie datorii la bugetul de stat vor fi scutite de penalităţile de întârziere, dacă achită obligaţiile principale de plată până la 31 martie 2016. Totodată, acestea vor beneficia de amânarea la plată a obligaţiilor de plată accesorii, până la data soluţionării cererii de anulare a accesoriilor sau, în cazul în care nu se depune cererea de anulare a accesoriilor, până la 30 iunie 2016 inclusiv, pentru contribuabilii care notifică Fiscul.
În categoria obligaţiilor de plată accesorii vizate intră penalităţile de întârziere, o cotă de 54,2% din dobânzi şi o cotă de 77,1% din majorările de întârziere datorate de contribuabili până la data intrării în vigoare a unei legi din 2011, care modifica şi completa o ordonanţă privind Codul de procedură fiscală.
Facilităţile se aplică obligaţiilor de plată principale restante la 30 septembrie 2015, inclusiv, celor principale declarate suplimentar de contribuabil prin declaraţie rectificativă prin care se corectează obligaţiile fiscale principale cu scadenţe anterioare datei de 30 septembrie 2015, inclusiv.
Totodată, sînt valabile pentru obligaţiilor de plată principale, cu termene de plată până la 30 septembrie 2015, inclusiv, şi stinse până la această dată şi a celor principale cuprinse în decizii de impunere emise urmare unei inspecţii fiscale în derulare la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă.
Prevederile sînt aplicabile şi obligaţiilor de plată reprezentând TVA, cu scadenţe de până la 30 septembrie, şi care rezultă din înscrierea în rândurile de regularizări din decontul de TVA a taxei colectate prin care se corectează taxa pe valoarea adăugată cu scadenţe înainte de 30 septembrie.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.