Copiii Europei

Sistemul de protecţie a copilului din Norvegia este pus sub semnul întrebării, după scandalurile Bodnariu şi Man. Dar acuzaţiile aduse agenţiei norvegiene Barnevernet nu pot fi dovedite, deci trebuie să aşteptăm încheierea proceselor. Nu credem că justiţia norvegiană va tolera abuzurile din sistem, ţinînd cont şi de faptul că în cazul Bodnariu e vorba de copii cu mamă norvegiancă.
Dar banul e ochiul dracului peste tot în lume, chiar şi în cele mai dezvoltate state, precum este Norvegia. Este posibil ca sistemul să poată fi corupt, avînd în vedere că pentru fiecare copil luat de la părinţii naturali prin ordin temporar de plasament şi întreţinut de stat se alocă de la bugetul public suma de 50.000 de euro pe an, cel puţin, pe care îi folosesc (şi) instituţii private de ocrotire a copiilor. Orice copil intrat în sistem înseamnă bani! Dar nu ne putem gîndi că abuzurile ar fi tolerate. În anumite situaţii, cheltuiala pentru un copil întreţinut de statul norvegian poate urca la 120.000 de euro. Sumele sînt sigure, ne-au fost comunicate de deputatul de Maramureş Mircea Dolha, care a fost în Norvegia şi a discutat cu autorităţile de acolo despre cazurile de copii (ai unor părinţi români) luaţi cu forţa în plasament de statul norvegian.
Situaţia a ajuns neplăcută, din orice punct ai privi. La noi, legislaţia este bună, dar aplicarea are puncte deficitare, în sensul că sînt alocaţi puţini bani de la bugetul public pentru copiii aflaţi în risc familial. Şi totuşi, noi constatăm că în Maramureş sistemul de protecţie a copilului este pus la punct, Consiliul Judeţean finanţează întreţinerea a circa 1.600 de copii, în unităţi de protecţie noi, multe fiind case de tip familial. Ideal ar fi ca fiecare copil să aibă camera şi baia sa, aşa cum se întîmplă în Germania.
În România, lipseşte veriga de consiliere a familiilor cu probleme. Psihologii şcolari ar trebui să intervină foarte des, să medieze, să consilieze familiile cu risc, părinţii şi copiii aflaţi în pericol şi dificultate. Măsurile de recuperare a copiilor ar fi mai eficiente, rata de abandon ar scădea, statul ar reduce cheltuiala cu suportul material, asistenţa medicală, educaţia şi locuinţa acordate copiilor din sistemul de plasament.
În Norvegia, sistemul de consiliere funcţionează, aşa că ar putea să apară tendinţa de „alimentare” a sistemului cu copiii, prin tot felul de încălcări ale drepturilor omului. Sistemul se pare că are în spate şi interese private. Deocamdată, ancheta în cazul copiilor Man şi Bodnariu este secretă şi judecătorii din Norvegia vor decide dacă legea a fost respectată sau încălcată. Bănuim că a fost încălcată, deoarece legea norvegiană este foarte protectivă, pentru o palmă dată de părinte, copilul poate fi luat din familie. Nu este interzis să pedepseşti copilul pentru greşeli repetate, dar nu prin bătaie, ci prin sancţiuni alternative (de exemplu, timp de o zi … o lună nu ai voie să foloseşti telefonul mobil). Am un prieten în Suedia, îmi spunea: „Aici, Doamne fereşte să-ţi loveşti copilul! Ar putea să-i spună educatoarei şi ţi-l ia”. Sistemul norvegian de protecţie funcţionează chiar prea bine, încît intervine chiar şi în situaţii considerate banale. La noi, nu se poate întîmpla acest lucru, deoarece psihologii şcolari nu pot sta de vorbă cu copiii decît dacă părinţii semnează un acord!
• Sîmbătă, la ora 12, în faţa Palatului administrativ din Baia Mare, va fi un protest împotriva Barnevernet. Nu voi participa. Ne este milă de părinţii şi de copiii aflaţi în situaţia de a fi despărţiţi, dar se pune întrebarea ce s-a întîmplat cu adevărat în acele familii. Oare de ce nu spun deschis ce s-a întîmplat? Probabil pentru că ştiu că legile din Norvegia sînt foarte aspre. După al Doilea Război Mondial, au fost introduse aceste reglementări de protecţie dură, poate prea dură – cel puţin pentru noi, românii, oameni obişnuiţi să suportăm abuzurile celor mai puternici decît noi şi să-i abuzăm pe cei mai slabi decît noi (soţia, copiii). Necunoaşterea legii dintr-o ţară (Norvegia) nu ne exonerează de respectarea ei!