Educaţie (şi) prin sport

0
497

Din iniţiativa primarului Cătălin Cherecheş, antrenamente gratuite de fotbal şi handbal pentru copiii din zonele defavorizate din Baia Mare

Administraţia Publică Locală a Municipiului Baia Mare susţine sportul de masă, iar primarul crede cu tărie că sportul poate contribui la educarea copiilor din zonele defavorizate ale oraşului.
Astfel, la iniţiativa primarului Cătălin Cherecheş, tinerii care frecventează Centrul Social Multifuncţional „Romanii” vor juca fotbal de mai multe ori pe săptămână. Antrenamentele vor avea loc pe terenul situat în imediata apropiere a centrului iar cei care îi vor iniţia pe tineri în arta dribbling-ului vor fi antrenorii de la FCM Baia Mare. Nu doar băieţii vor practica gratuit un sport într-o bază sportivă dotată. Şi fetiţele care locuiesc în zona străzilor Horea, Luminişului sau Cuprom vor avea posibilitatea să desluşească tainele handbalului.
Primul antrenament de fotbal a avut loc miercuri seară. Împărţiţi în echipe, tinerii care frecventează Centrul Social Multifuncţional „Romanii” au practicat sportul rege imediat după fluierul lui Emil Kemenes, antrenor al echipei de juniori a Clubului FCM Baia Mare. În joc a intrat însuşi primarul care a participat şi la partea de încălzire, dar a făcut şi câteva pase reuşite, spre încântarea celor prezenţi.

Cătălin Cherecheş, primarul municipiului Baia Mare: „Am făcut un prim pas în a educa, şi prin sport, o parte a comunităţii noastre tinere, copiii care locuiesc în zona Horea, Cuprom, Luminişului, copii în mare parte de etnie romă, dar care trebuie să aibă o şansă. Cred că decât să îşi petreacă timpul liber în alte feluri nu tocmai plăcute pentru oraşul nostru şi pentru comunitatea noastră este foarte important să îi aducem să facă sport. I-am rugat pe antrenorii de la FCM Baia Mare să vină şi să ne dea o mână de ajutor. Vor veni din două în două zile în această zonă pentru a-i antrena pe copii şi pentru a le da şansa ca prin sport să devină mai disciplinaţi, prin sport să devină mai prietenoşi unii cu alţii, prin sport să înveţe ce înseamnă regulile de convieţuire”.
Şi fetele din zonele defavorizate vor fi în centrul atenţiei autorităţii locale. Acestea vor participa în Sala Polivalentă „Lascăr Pană” din Baia Mare la primul lor antrenament de handbal, în cursul acestei săptămâni. „Fetele vor face handbal şi băieţii vor face fotbal. Exact cum veţi vedea că vom face şi în comunitatea noastră. Ne vom orienta spre hand­bal şi spre fotbal”, a mai spus Cătălin Cherecheş.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.