Trei puncte facile

0
605

HCM Minaur Baia Mare a obţinut o victorie logică în prima etapă a play-out-ului ligii naţionale masculine, trecînd pe teren propriu de CSM Focşani cu scorul de 33-25 (15-9). Elevii lui Raul Fotonea, pe lîngă cele trei puncte cucerite, şi-au luat revanşa pentru înfrîngerea din sezonul regulat şi rămîn pe locul secund, loc care la finalul play-out-ului ar menţine echipa noastră în liga naţională. Disputa de miercuri după-amiază nu a dat emoţii actualei campioane, ce a luat cele trei puncte destul de uşor. Doar primele minute s-au dovedit mai echilibrate, cînd oaspeţii au condus la limită – 3-4 (8′). În rest, partida a fost la discreţia gazdelor şi, în minutul 15, Minaur avea, deja, avantaj de cinci goluri – 10-5. Diferenţă care s-a mărit pe finalul primei părţi chiar şi la şapte goluri – 15-8 (28′), dar la pauză s-a intrat cu plus şase, 15-9. Repriza secundă s-a consumat pe aceleaşi coordonate, jucătorii băimăreni păstrînd tot timpul un avans consistent. Pe final, Minaur a ajuns să conducă şi cu nouă goluri diferenţă – 31-22 (57′) şi în minutul 60 tabela a indicat 33-25 pentru echipa noastră. HCM Minaur se menţine la trei puncte în spatele celor de la Târgu Jiu şi la plus trei faţă de Vaslui.
• Sala Polivalentă „Lascăr Pană”. Spectatori, aproximativ 500. • Arbitri: Marcel Sas (Marghita) / Marius Pintea (Cluj-Napoca).
• Aruncări de la 7m: 8-3 (transformate: 5-1; au ratat: Sadoveac 2, Popescu, respectiv Miroiu, Năstăsie). Minute de eliminare: 8-8.
• HCM Minaur Baia Mare: Simulescu (13 intervenţii, a apărat 2 de 7 m) – Bera 1, Cristescu 3, Sabou 1, Mihai, Popescu 4 (1 din 7 m), Buşecan 3, Sadoveac 13 (4 din 7 m), Mureşan 3, Marta 5. Antrenor: Raul Fotonea.
• CSM Focşani: Rusu (2 intervenţii, a apărat un 7 m), Cloşca (3 intervenţii, a apărat un 7 m), Marocico (4 intervenţii, a apărat un 7 m) – Ragea 2, Cadar 3, Gramatic, Rotaru 1, Miroiu 2, Smeu, I. Gheorghe, R. Popa 5, Neaţa, Voinea, Mocanu 1, Eros 8, Năstăsie 3 (1 din 7 m). Antrenori: Viorel Ciubotaru şi Marius Partenie.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.