Problema deşeurilor, importantă în mediul rural

0
569

Gestionarea deşeurilor menajere la sate este un lucru important, dar care are nevoie de învăţare. Asta, pentru ca oamenii să ştie cum să colecteze selectiv gunoaiele produse zilnic şi să uite de unele obiceiuri vechi, de a arunca mizeriile în spatele casei sau pe marginea drumului.

Sistemul de management integrat al deşeurilor în judeţul Maramureş îşi propune gestionarea acestor gunoaie cu un impact cât mai mic pentru mediul înconjurător, însă proiectul este departe de a fi încheiat. Totuşi, până atunci, oamenii de la sate ar trebui conştientizaţi despre tot ceea ce înseamnă deşeurile şi colectarea lor: “Sper să văd finalizat şi funcţional proiectul de Management integrat al deşeurilor în judeţul Maramureş. Ar fi păcat ca o asemenea investiţie să nu poată fi materializată. Este foarte important însă pentru implementarea acestui proiect să ne raportăm şi la educaţia noastră, ca şi producători de deşeuri, pentru a cunoaşte cum să selectăm deşeurile, ce facem cu ele, să învăţăm să nu mai aruncăm mizeriile în spatele casei, pe marginea drumului sau în apele curgătoare. Din punctul meu de vedere acest simţ civic trebuie educat şi asta nu se întâmplă într-un an, doi. Se învaţă educaţia începând de la grădiniţă şi apoi şcoală. Noi, aici în comună, avem contract cu o firmă din Bârsana, care vine o dată pe săptămână, marţea, şi colectează deşeurile. Cetăţenii plătesc la primărie contravaloarea serviciilor de salubrizare, în categoria taxelor speciale, aprobate prin hotărâre de Consiliu Local. Conform contractului, plătim lunar puţin peste 6.000 de lei acestei firme. Nu pot spune că e o sumă foarte mare, jumătate o suportăm de la bugetul local, restul fiind încasată de la cetăţeni”, a declarat Vasile Tămaş, primarul comunei Budeşti.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.