Maramureşul stă prost, în multe cazuri, la capitolul de întreţinere a păşunilor, fie ele comunale sau private. Totuşi, un exemplu pozitiv este localitatea Unguraş, unde păşunile arată „ca-n poveşti”.
Astfel, terenurile sunt bine întreţinute, iar animalele au ce să pască toată vara. Banii necesari lucrărilor provin din subvenţiile pe care proprietarii le încasează de la APIA. Unul dintre exemplele concludente este şi păşunea composesoratului Sătinescu-Unguraş: „Aici ne găsim pe păşunea care aparţine composesoratului Sătinescu-Unguraş. Deci practic parcelele de aici aparţin oamenilor din sat. Noi depunem cereri la APIA pentru subvenţii după aceste terenuri. Ei au primit aceşti bani de la Agenţia de Plăţi şi eu mă ocup de păşune ca să o întreţin. Bineînţeles că nu fac lucrul acesta singur, ci cu oameni care vin şi lucrează cu mine. Vedeţi cum arată păşunea asta acum, după ce am făcut toate lucrările care trebuie, ca la carte, pe un asemenea teren”, a declarat Nicolae Bele, preşedintele composesoratului Sătinescu-Unguraş.
Lucrările încep toamna
Administratorul păşunii începe lucrările de întreţinere a pământului în toamna fiecărui an. El aduce îngrăşământ natural pe care-l împrăştie pe păşune: „Am cosit tot ce a fost pipirig pe aici, am scos spinii şi i-am aprins pe toţi. Apoi aici am adus şi am împrăştiat gunoi de grajd şi de găină. Am fost în Baia Mare şi am adus gunoi de la avicola şi l-am pus peste toată păşunea. Dar iarna am făcut treaba asta, astfel că tot îngrăşământul ce l-am pus a stat şi a îngheţat, iar apoi a pătruns în pământ şi acum uitaţi cum arată păşunea. Cei care ştiu cum a fost înainte, se minunează acum când văd cum arată. Dacă tot se dau subvenţiile astea de la APIA, eu spun că e păcat să nu fie folosiţi pentru păşune. Fiecare om ce are teren trebuie să-şi aducă puţin aportul şi să întreţină păşunile astea, că pentru animalele noastre le lucrăm, nu să ia banii şi să facă altceva cu ei”, a spus preşedintele composesoratului.
Adăpost pentru cornute şi apă curentă pe păşune
Animalele oamenilor beneficiază de un adăpost construit, dar şi de apă curentă care vine până la adăpători. Astfel, toate condiţiile pentru ca vitele sătenilor să fie bine îngrijite sunt îndeplinite aici: „Am făcut un saivan pentru ca vacile să aibă unde sta şi de aici, seara, animalele merg acasă. De asemenea, am făcut adăpători şi le-am băgat apă de la conducta principală care vine de la baraj, aşa că animalele se pot adăpa cu apă proaspătă. Apa pe care o folosim o plătim din banii de subvenţie, de fiecare dată când vin şi citesc contorul. Aici avem 72 de hectare şi există tabel cu fiecare cât are. Am scos coală funciară şi am înregistrat pe fiecare persoană în parte cu parcela, exact cât teren a avut. Mai avem dincolo încă o păşune, dar aceea este închiriată de la primărie pentru că e comunală, însă şi pe aia o întreţinem la fel ca pe asta”, a conchis Nicolae Bele.
Păşuni sunt, dar animalele se împuţinează
Cu toate că păşunile arată exemplar, există totuşi o problemă: efectivele de animale scad din cauză că sătenii renunţă încet la creşterea lor din diferite motive: „Aşa frumoasă cum este acum păşunea nu a arătat niciodată. Deci este mai mult decât corespunzătoare, însă marea dramă a agriculturii de la noi este că se împuţinează animalele. Sunt încă, dar lumea nu prea mai creşte cornutele cum le ţinea în trecut, pentru că este destul de nerentabil. Mai mult, ca să creşti animalele trebuie să-ţi faci program 24 de ore din 24 şi ca profit, că acum toată lumea vorbeşte numai de bani, este minimum, adică numai cam ce îţi produci tu de mâncare şi îţi pui în oală. Dar mulţi de la ţară merg deja la market şi îşi cumpără ieftin ce le trebuie. Deci asta-i drama cea mai mare că efectivele de animale scad mult. Asta în condiţiile în care noi avem totuşi hotar foarte mare, îi fâneaţă foarte multă şi nu mai ştie omul ce să facă cu terenul. Guvernanţii sau cineva ar trebui să sprijine mica gospodărie, micii fermieri, că asta-i baza aici la noi. Că aceşti mici fermieri mai ţin încă terenurile cultivate să nu rămână pustii. În ziua de azi omul vinde o vacă, două şi nu le mai ţine, că e greu şi atunci nu se mai justifică cositul, că nu mai ai ce face cu fânul, aşa că el rămâne acolo pe hotar că nu mai ai la ce-l da. Astfel, dacă îl laşi aşa, doi, trei ani, totul se strică şi cresc bălării pe terenuri”, ne-a precizat Felician Fărcaş, localnic din Unguraş.
Oamenii, mulţumiţi de starea terenurilor
Sătenii sunt mulţumiţi de cum arată păşunile lor. În acest fel au şi ei unde să-şi pască vitele, iar terenurile nu rămân pustii: „Dacă te ocupi de păşune se şi face. Cele de la noi arată foarte bine, faţă de altele de prin comunele învecinate. Dar trebuie să şi cheltuieşti pentru lucrări ca să se facă aşa, iar când e vorba de dat bani, mulţi stau cu strângere de inimă, dacă să-i dea sau nu, deşi banii investiţi aici provin din subvenţia de la APIA. Aşa că la noi se face treabă bună cu păşunile şi avem unde să ne scoatem la păscut vitele. Numai sătenii au de câştigat: dacă animalele mănâncă bine, dau şi lapte mai mult, iar terenurile nu rămân în paragină ca şi în alte locuri”, ne-a explicat un alt sătean.
