După 50 de ani de la absolvirea Liceului Gheorghe Şincai

0
1181

Absolvenţii Colegiului Naţional „Gheorghe Şincai” din Baia Mare, promoţia 1966 s-au întâlnit după 50 de ani. În 1966, la Liceul Gheorghe Şincai au existat patru clase terminale, două la profilul real cu 59 de elevi, iar două la uman cu 73 de elevi.
Dintre profesorii care mai trăiesc au rămas numai doi diriginţi: Aurica Filip şi Nicolae Botiş. Veniţi din toate colţurile ţării, foştii liceeni au vrut să fie încă o dată împreună şi să retrăiască momentele frumoase petrecute pe parcursul anilor de studiu. Absolvenţii promoţiei 1966 s-au întâlnit în 11 iunie în faţa liceului, unde au schimbat primele impresii. Apoi au mers în sala festivă, acolo unde au petrecut patru ore. Întâlnirea a continuat la un local din Baia Mare. Din cei 132 de absolvenţi ai promoţiei 1966 au rămas puţini. Unii au plecat demult din această viaţă. Cei care au rămas îşi amintesc însă cu drag de fiecare coleg, de fiecare dascăl care le-a îndrumat paşii spre viitor. Foştii şincaişti se mândresc cu faptul că au reuşit în viaţă. Au urmat profesii diferite şi au ajuns: ingineri, medici, profesori, preoţi, diplomaţi, economişti, avocaţi, muzeografi. Unul dintre foştii absolvenţi, Radu Călăuz a fost profesor de biologie şi spune că le datorează profesorilor săi din liceu, evoluţia de mai târziu. „Eu am ales biologia datorită profesorilor mei. Iniţial am fost asistent medical igienist, ulterior am urmat Universitatea din Iaşi şi am fost profesor de biologie peste 40 de ani”, relatează Radu Călăuz. El a reuşit să păstreze legătura cu colegii săi şi peste ani. A participat la fiecare întâlnire a absolvenţilor, însă cea de acum a fost una mult mai încărcată de emoţii, poate şi din cauza vârstei, poate şi din cauza că foştii liceeni sunt conştienţi că unii dintre ei nu vor mai fi prezenţi la o următoare întâlnire. „Personal, am simţit bucuria şi satisfacţia revederii. Orice revedere se încheie cu o uşoară stare de melancolie. În cazul nostru, prin graţia divină, am ajuns la 50 de ani de la absolvire, dar timpul nu iartă pe nimeni”, a mai mărturisit Radu Călăuz. Fostul absolvent de Gheorghe Şincai care se mândreşte cu faptul că şi tatăl său, dar şi doi băieţi ai săi au urmat acelaşi liceu, a mai adăugat că generaţia din 1966 îşi doreşte să devină una a dragostei. „Dorim, prin faptele şi gândurile noastre, să fim o generaţie a dragostei pe acest pământ”, a conchis fostul licean, ajuns acum la vârsta maturităţii.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.