Zborurile de pe Aeroportul Internaţional Baia Mare vor fi reluate în acest an

0
12574

Aeroportul Internaţional Baia Mare este în acest moment închis, din cauza lucrărilor de modernizare. Acestea se derulează în cadrul proiectului european câştigat de administraţia judeţeană. Din păcate, termenul de finalizare a investiţiei era 31 decembrie 2015, aşa că în acest moment, deşi lucrările sunt în grafic, finanţarea rămâne o necunoscută.

Chiar şi în asemenea condiţii, constructorul se ţine de graficul iniţial, aşa că nu sunt întârzieri: „Deocamdată constructorul respectă graficul de execuţie asumat. Deja se lucrează la asfalt pe noul drum comunal spre Bozânta Mare, pentru a se putea apuca efectiv şi de lucrările privind extinderea pistei întrucât prelungirea acesteia va veni peste fostul drum comunal. Regularizarea râului Băiţa este gata în proporţie de peste 90%. De asemenea, s-au refăcut dalele sparte, afectate de intemperii de pe suprafaţa de mişcare şi de pe pista de aterizare-decolare. A venit şi staţia mobilă de beton ce este instalată aici în parcarea aeroportului pentru a verifica agregatele, compoziţia şi să aibă siguranţa că betonul şi asfaltul care va fi turnat la extinderi şi la consolidări este de cea mai bună calitate. Deci deocamdată se respectă graficul lucrărilor, nu avem întârzieri”, a declarat Dorin Buda, directorul aeroportului.

Aeroportul Baia Mare înainte de începerea lucrărilor
Aeroportul Baia Mare înainte de începerea lucrărilor

Aeroportul Baia Mare are cele mai mari şanse de obţinere a finanţării

Deşi alte două aeroporturi din ţară sunt în aceeaşi situaţie cu noi, se pare că aeroportul din Baia Mare are cele mai mari şanse de a se găsi o nouă sursă de finanţare: „Cu privire la finanţare, ce ştiu eu este că încă nu s-a tranşat în mod definitiv această problemă. Ministerul Fondurilor Europene încă poartă negocieri cu Comisia Europeană, însă eu cred că abordarea ministerului este greşită. Se doreşte ca la toate aeroporturile incluse la finanţare, la sfârşitul anului trecut, lucrările să fie decontate de către Uniunea Europeană, dar, din informaţiile pe care le am, s-a făcut o prioritizare şi din cele trei aeroporturi care solicită bani pentru decontarea lucrărilor, respectiv Baia Mare, Satu Mare şi Tulcea, în fapt doar noi am fi îndreptăţiţi să ni se deconteze lucrările. De ce? Simplu, pentru că suntem în reţeaua de transport trans-europeană TENTI, similară coridorului patru la autostrăzi, iar Uniunea Europeană (UE) urmăreşte ca prin alocarea fondurilor – dezvoltarea inter-conectivităţii între oraşele şi regiunile UE”, a spus Dorin Buda.

aeroport6Aerogara, cuprinsă în master-planul de transport având potenţial mare

Aeroportul Internaţional Baia Mare este cuprins în planurile de transport aerian ca şi unul regional datorită posibilităţilor de dezvoltare în cazul reabilitării: „Noi, în master-planul de transport suntem cuprinşi ca şi aeroport regional, iar consultantul care a întocmit acest document ne-a recomandat ca după aeroporturile din Oradea şi Craiova, următorul aeroport care să intre la finanţare să fie aeroportul Baia Mare. De ce? Pentru că noi avem o posibilitate de a dezvolta şi componenta cargo. Ştiţi şi dumneavoastră că UAC a cumpărat 21 de hectare de teren aici lângă noi şi vor să facă transport pentru că deschid o nouă unitate de producţie la Tăuţi, astfel că au nevoie de transport aerian de tip cargo. De asemenea, noi avem un bazin de colectare a potenţialilor pasageri mult mai mare, de aproape 600.000 de locuitori, deci ca urmare sunt nişte criterii obiective pe care Uniunea Europeană le urmăreşte şi noi le îndeplinim”, a explicat directorul.

Lucrări la pistă
Lucrări la pistă

Variante multiple de finanţare

Din fericire, există mai multe posibilităţi de a găsi resurse financiare pentru decontul lucrărilor de modernizare a aeroportului din Tăuţii Măgherăuş: „Ar mai fi o variantă pentru finanţarea acestor lucrări şi pentru achitarea contravalorii lor. Am înţeles că după campania electorală va fi depus ghidul de finanţare pentru Programul Operaţional de Infrastructură Mare POIM-ul pe 2014-2020. Acolo sunt alocate 57 de milioane euro, şi am înţeles că banii pentru aeroporturi vor fi alocaţi conform priorităţilor din master-plan. De asemenea, eu ştiu că mai există o posibilitate ca proiectele finalizate, cum ar fi cel al Aeroportului Internaţional Baia Mare, să intre în categoria proiectelor introspective şi din noul exerciţiu bugetar să fie suportate aceste lucrări. Există precedente şi vreo 400 milioane de euro Comisia Europeană a acceptat deja ca şi lucrări decontate inclusiv de către statul Român pentru infrastructură, şcoli, grădiniţe, poduri, la autorităţile locale sau judeţene din întreaga ţară, care au fost plătite de autorităţile locale sau de către Guvernul României, dar care se decontează acum”, a declarat Buda.

Lucrări la pistă
Lucrări la pistă

Peste 50% din lucrări au fost finalizate

În momentul de faţă, mai bine de jumătate din lucrările de reabilitare şi extindere a pistei aeroportului au fost deja finalizate: „Dacă vorbim procentual, peste 55% dintre lucrări sunt finalizate. Se lucrează şi sâmbăta şi duminica. La pistă, pentru turnarea betonului şi asfaltului se va lucra chiar la final, după ce toate celelalte zone, unde se extinde pista,  vor fi gata. Fundaţia pistei va fi actuala pistă, care este foarte bună deoarece s-a făcut o expertiză tehnică. Asta, după ce rosturile şi dalele deteriorate din ea au fost înlocuite. Constructorul mi-a spus că cel mai uşor lucru de realizat din toată investiţia este turnarea asfaltului pe pistă. Ei vin cu două staţii de asfalt şi două finisoare de mari dimensiuni ca să toarne betonul şi asfaltul. Conform proiectului iniţial, termenul de finalizare a lucrărilor este 31 iulie. Oferta constructorului a fost de patru luni de execuţie efectivă, plus o lună proiectare şi el respectă acest termen”, a conchis directorul.

Dorin Buda - directorul aeroportului
Dorin Buda – directorul aeroportului

Discuţii cu potenţiali operatori low-cost

Momentan s-au demarat discuţiile şi cu cei de la Romatsa pentru mutarea instrumentelor de radio-navigaţie, adică radarul ILS, care la finalizarea lucrării trebuie mutat. De asemenea, se aşteaptă răspunsul tranşant din partea Ministerului Fondurilor Europene cu privire la bani. Facturi pentru lucrările efectuate nu erau depuse până în urmă cu o săptămână, dar în momentul în care acestea vor apărea, există un termen de 56 de zile în care ele trebuie plătite. Până atunci, directorul aeroportului speră să afle sursa de finanţare, în caz contrar acestea vor fi decontate prin Consiliul Judeţean, care şi-a asumat această investiţie cu orice preţ. În ceea ce priveşte companiile care vor zbura de pe noul aeroport, când acesta va fi dat în funcţiune, au început deja discuţiile cu reprezentanţii aeroportului. Tarom-ul este cu siguranţă unul dintre operatori, urmând ca să mai apară şi cel puţin o companie low-cost. Astfel, după data de 31 iulie, când se vor muta echipamentele de radio-navigaţie, se va putea zbura iar de pe aeroportul de la Tăuţii Măgherăuş, conform spuselor directorului. Un ultim pas făcut în proiect a fost în urmă cu patru zile, când s-a primit avizul pentru scoaterea din fondul forestier a terenului în suprafaţă de 3,0037 ha ce punea în pericol traficul aerian. Astfel, în baza acestuia se va emite Ordinul de ministru. Primele demersuri în acest sens au început acum 10 ani, dar nu s-a reuşit nimic. Până în prezent s-au obţinut în total, pentru derularea investiţiei, 47 de avize, acorduri, autorizaţii etc.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.