Brexit-ul a devenit o varză uriaşă (chiar de Bruxelles) din care fiecare, după interese şi pricepere, mai rupe o frunză. În ideea că vor ajunge la pentru a explica unde zac rădăcinile acestui referendum. Care a răvăşit minţile multora. De sus pînă jos. Dosarul ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană este atît de voluminos în doar două săptămîni că este imposibil să ajungi la sîmburele adevărului. Care adevăr? Dar soarta evenimentelor radicale este de a construi păienjeniş, de idei şi soluţii: „Unda de şoc şi consecinţele votului pentru ieşirea Marii Britanii din UE vor dura ani de zile. Pretutindeni este loc de o revoltă împotriva sistemului care nu a reuşit să producă suficientă creştere economică pentru categoriile defavorizate, astfel încît acestea să nu resimtă efectele nocive ale globalizării şi migraţiei” spune Jim Ried, preocupat de strategia băncilor. M-a atras această felie de realitate tulburată. Care este structura categoriilor sociale care au participat la vot? Cei doi din categoriile înstărite au votat pentru rămînerea în Uniunea Europeană. Cei cu venituri medii, muncitorii cu slabă calificare ori necalificaţi au votat pentru EXIT. Avem de a face cu o luptă de clasă. O idee care merită luată în seamă este aceea că pentru Brexit a fost o revoltă a celor fără de putere. “Prima strategie de a păstra puterea este de a le da celor fără de putere iluzia bine administrată că au autonomie şi putere de decizie. Această iluzie face din democraţie o unealtă de control foarte eficientă” scrie Hugh Smith. Cînd cei fără de putere se agită, ies în stradă, mai bombăne pe la colţuri, se arată masca ameninţărilor. Unele reale altele bine gestionate.
Ba că ne paşte un război, ba că vine o nouă criză. Adică se pot pune sub semnul întrebării salariile şi pensiile. Un post de televiziune de la noi exersează acest cinism seară de seară. Ce să facă cei vizaţi? Ori îmbracă haina tăcerii, ori bat toaca, zadarnic, la urechea surzilor. Ei ştiu suficient de bine că doleanţele nu ajung nicăieri, bătaia la uşi capitonate este degeaba, iar ieşirea în stradă, o simplă cheltuială sindicală. Apropo, vedeţi că nu se mai ivesc dintre cei mai tineri lideri de sindicat cu vocaţie! Cei care au fost au migrat spre politică ori în afaceri. Cei fără de putere, e adevărat, cînd apare ocazia, suficient de rară, de a-şi spune cuvîntul nu pierd ocazia să o facă. Comentatorii susţin că o asemenea ocazie a fost şi Brexit-ul. Elitele britanice, care au susţinut rămînerea în UE, au făcut mari eforturi să explice foloasele apartenenţei la UE. Şi să arate şi consecinţele părăsirii Clubului. Numai că beneficiile nu au ajuns la baza piramidei sociale. Şi dacă au fost, au fost iluzorii ori nesemnificative. Cei bogaţi au devenit şi mai bogaţi. Dar iluzia nu se opreşte aici. Cei fără putere, care au prins ocazia să-şi spună părerea, nu vor fi avantajaţi după ieşirea din Uniunea Europeană. Cred că a fost o categorie de britanici care nu au ştiut de ce se duc la urne. Numai aşa îmi explic regretul de a doua zi al multora dintre ei. Această imagine este doar o mică frunză din uriaşa varză de Bruxelles. Cei de la „Liberation” transmit un salut cinic insularilor care au votat pentru ieşirea din UE „Mulţumiri din inimă, prieteni englezi şi galezi. Aţi riscat să divizaţi societatea pe termen lung, pe de o parte tineretul urban educat, care este clar în favoarea REMAIN, şi, pe de altă parte, mai vîrstnicii şi mai puţin educaţi constructori care au susţinut LEAVE ducînd astfel la o fractură socială profundă şi de durată. O alegere incredibil de curajoasă pentru că a devastat politic şi a slăbit economic ţara voastră, lucru pentru care Europa va fi întotdeauna recunoscătoare”. Cinism franţuzesc pentru umorul englezesc. Cu efecte greu de prevăzut pentru viitor. Mă întreb: oare atît de naivi au fost britanicii? Ori este vorba despre altceva?…
